Pe 31 iulie 2022, a fost finalizată ultima etapa de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, în judeţul Constanţa s-au înregistrat în total 617.091 de persoane, reprezentând 93,1% din populația rezidentă țintă estimată a judeţului Constanţa la 1 decembrie 2021 (662.588 persoane).
Situația recenzării la nivel național se prezintă astfel:
Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.
RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.
Pentru verificarea calităţii informaţiilor înregistrate la recensământ, în perioada 1- 19 august se va realiza o cercetare statistică postrecensământ.
Discussion about this post