Natația românească speră să obțină noi performanțe notabile la cea de a patra competiție internațională majoră din această vară. După Campionatele Mondiale de la Budapesta, Campionatul European de înot pentru juniori și Campionatul European sărituri în apă pentru juniori, din luna iulie, iată că urmează Campionatul European de Natație pentru seniori de la Roma.
România va fi reprezentată la aceste Europene de Nataţie pentru seniori de la Roma (11-21 august), de 11 sportivi unde David Popovici, dublu campion mondial, este unul dintre favoriți la competiția din capitala Italiei.
De asemenea, va lua startul și constănțeanul Patrick Sebastian Dinu, legitimat la CS Farul are va concura în probele de 100 m liber și cea de ştafetă 4×100 m liber.
Dar iată lotul țării noastre:
Înot: David Popovici (100 m liber, 200 m liber, 400 m liber, ştafetă 4×100 m liber), Alexandra Dobrin (200 m mixt, 400 m mixt), Alexandra Victoriţa Bogdăneci (50 m fluture, 100 m fluture), Patrick Sebastian Dinu (100 m liber, ştafetă 4×100 m liber), George-Alexandru Stoica-Constantin (100 m liber, ştafetă 4×100 m liber), Mihai Gergely (100 m liber, 200 m mixt, ştafetă 4×100 m liber), Andrei Mircea Anghel (50 m spate, 100 m spate).
Sărituri în apă: Amelie Forster (trambulină 1 m), Angelica Muscalu (platformă 10 m).
High diving: Cătălin Preda, Constantin Popovici.
La Campionatul European vor concura 1.500 de sportivi din 50 de ţări. Ei se vor întrece pentru 231 de medalii pe care organizatorii le vor pune la bătaie în cele 11 zile de concurs la înot, sărituri în apă, înot sincron, înot în ape deschise şi high diving.
Discussion about this post