Înaintea participării la Campionatul European de Box pentru cadeți, pugiliștii de la CS Năvodari au avut parte de o ultimă verificare la Brăila, cu boxerii de la gruparea locală Clubul Sportiv Municipal.
Sportivii secției de box pregatiți de Marcel Jipeanu și Ablalim Ferodin au participat vineri, 5 august, la un sparring de box în compania CSM Brăila, club antrenat de George Perțea.
„Sportivii noștri au avut o evoluție foarte bună la Brăila și plecăm cu gânduri mari către Turcia! Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirea, sperăm să evităm accidentările și să facem o figură cât mai bună la Europene. HAI ROMANIA!”, notează clubul din Năvodari
Pugiliștii de la CS Năvodari vor participa la întrecerile Campionatului European de Box pentru Cadeţi programat în perioada 10-21 august la Erzurum (Turcia).
Discussion about this post