Președintele Organizației PSD Municipiul Constanța, Ion Dumitrache, demontează toate zvonurile vehiculate în ultima perioadă în spațiul public potrivit cărora există deja o persoană desemnată de partid să candideze la alegerile locale din 2024. Acesta susține că atât la nivelul Organizației Muncipale, cât și la cel al Organizației Județene, nu există încă niciun ales.
Deși mai sunt doi ani până la alegerile locale din 2024, de ceva vreme, atât în presa constănțeană, cât și pe rețelele de socializare, au circulat o serie de nume care mai de care mai suprinzătoare pentru locuitorii orașului, când vine vorba despre candidații din partea PSD. Președintele partidului, Ion Dumitrache, susține că nu există, momentan, niciun nume ales pentru candidatura la primăria orașului de la malul mării.
„Vreau să subliniez, spre știința și înțelegerea tuturor celor interesați: la acest moment, NU EXISTĂ o persoană desemnată pentru candidatura la Primăria Constanța! Nici la nivelul Organizației Muncipale, nici la cel al Organizației Județene și nici vreun nume impus – sau măcar sugerat – de conducerea centrală a PSD! […] Nimeni nu a propus nimănui așa ceva! Nimeni nu scoate această funcție la mezat! Nici măcar în glumă nu au existat discuții pe acest subiect!, a transmis Ion Dumitrache.
Președintele PSD este optimist și susține că organizația pe care o conduce va câștiga alegerile din 2024 și va rezolva, astfel, problemele orașului.
„Apreciem interesul pentru acest subiect, ceea ce demonstrază că PSD Constanța este o forță politică importantă. Mai mult decât atât, considerăm că vehicularea unor nume – fie și ca speculații jurnalistice – demonstrează o realitate evidentă: Organizația Municipală are mulți membri apți să intre în bătălia electorală din anul 2024. Și să o și câștige!. Am putea face o lungă listă cu nume care au dovedit că sunt profesioniști în domeniile lor, că au avut o implicare constantă în organizația noastră. Sau că sunt pregătiți în materie de administrație publică locală să preia și să rezolve multiplele și gravele probleme din municipiul Constanța. Toți sunt capabili să facă, într-adevăr, Constanța Altfel. Nu în felul deplorabil în care se află la acest moment!”, a mai spus Ion Dumitrache.
Potrivit acestuia, candidatul PSD Constanța va fi stabilit în urma realizării unui profil de candidat și a unor cercetări sociologice realizate de profesioniști în domeniu.
Discussion about this post