Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) va juca în finala turenului „Master 1000” de la Toronto, împotriva sportivei din Brazilia, Beatriz Haddad Maia (26 de ani, locul 24 WTA).
Meciul dintre cele două finaliste este prgramat să înceapă la ora 20:30.
Fostul număr 1 mondial a depășit-o în semifinale pe americanca Jessica Pegula, la capătul unui meci echilibrat, de 3 seturi, 2-6, 6-3, 6-4.
Iar brazilianca Beatriz Haddad Maia a întrecut-o cu 6-4, 7-6, pe Karolina Pliskova.
Simona Halep și Beatriz Haddad Maia s-au mai întâlnit de trei ori până acum, iar Simona Halep are palmares pozitiv împotriva sud-americancei. Românca a câștigat primele două confruntări, în 2017, la Wimbledon, în turul doi, 7-5, 6-3, și în acest an, la Australian Open, tot în turul doi, 6-2, 6-0. Cu toate acestea, românca a pierdut ultima partidă jucată cu Beatriz Haddad Maia, la Birmingham, în urmă cu doar două luni, 3-6, 6-2, 4-6.
Simona Halep a jucat o finală la Toronto, în 2015. Ultima participare datează din 2019, când a ajuns în faza sferturilor de finală. Simona Halep a câștigat Rogers Cup în 2016 și 2018, când competiția a fost găzduită de orașul Montreal.
Discussion about this post