Românii Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au fost aproape de a obține aurul la Campionatul European de Tenis de Masă pentru seniori de la Munchen. Lupta pentru supremația continentală s-a dat între cuplul român și francezii Emmanuel Lebesson/Jianan Yuan . După un duel extreme de disputant, francezii s-au impus cu scorul 3-1.
Pe seturi a fost 11-8, 6-11, 5-11, 9-11 pentru dublul francez.
În urma acestui rezultat, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au cucerit argintul în proba de dublu mixt.
„Suntem mândri de voi! Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu obțin medalia de argint la Campionatul European individual seniori 2022! #servimpentruistorie #hairomania #tabletennis
După o semifinală superbă, am avut o finală de același nivel, în care s-au confruntat principalele două favorite în proba de dublu mixt. Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu ne-au făcut să visăm până la ultimul punct al finalei în care au luptat cu aceeași determinare pentru titlul continental!. Desfășurarea finalei: Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs – Emmanuel Lebesson/Jianan Yuan (Franța) 1-3 (11-8, 6-11, 5-11, 9-11)
Astfel, avem o primă medalie prețioasă la finalul concursului de dublu mixt, în a treia zi de la Munchen și continuăm la simplu feminin/masculin și dublu feminin/masculin”, se menționează pe site-ul oficial al Federației române de Tenis de Masă.
Pentru Ionescu și Szocs este cea de-a patra medalie europeană a perechii la dublu mixt, după cele două de bronz de la Campionatele Europene din 2012 şi 2016 şi cea de argint din 2019, de la Jocurile Europene.
Discussion about this post