Bucureștiul a devenit timp de o săptămână capitala Gimnasticii aerobice, odată cu desfășurarea Cursului Național de perfecționare a antrenorilor.
De asemenea, odată cu derularea acestui curs, sportivi și antrenori de la 14 cluburi printre care figurează și grupările de pe litoral: CSȘ 1 Constanța, CS Farul Constanța, As it`s what I love Constanța, alături de CSM Arad, CS Universitatea Arad, CS Urania Arad, ACS Aerostar Mădălina Barbu București, ACS Academia de gimnastică Laura Cristache București, CS UNEFS București, ACS Viva Sport București, ACS Honey Bears Club Craiova, LPS Cetate Deva, SCM Dunărea Giurgiu 2020, CSG Gimnis Iași participă în perioada 16-22 august la tabăra de pregătire a Juniorilor III, II, I ce are loc în capitală.
Participanții la aceste evenimente sunt împărțiți în 8 grupe de vârstă, de la gimnaști de doar 8 ani, până la sportivi aflați în ultimul an de juniorat.
„Tabăra este coordonată de Alina Drăgan, președintele Comitetului Tehnic de gimnastică aerobică din cadrul FRG. Componenții loturilor naționale, Sandra Dincă, Sarmiza Niculescu, Larisa Suiu, Claudia Ristea și David Gavrilovici oferă suport antrenorilor și gimnaștilor.
Cursurile, teoretice și practice, sunt ținute de Antonio Papazov (Bulgaria, campion mondial si european, antrenor expert European Gymnastics), Bogdan Banta (membru in Comitetul Tehnic de Gimnastică Aerobică al FRG), Cristiana Spînu (antrenor principal la lotul național de juniori, antrenor expert European Gymnastics), Cristina Dulgheroiu (antrenor lot național junior), Laura Cristache (membră în Comitetul Tehnic de Gimnastică Aerobică al FRG), Mădălina Cioveie (antrenor la lotul național de seniori), Mariana Mezei (antrenor expert European Gymnastics), Mircea Brînzea (antrenor expert European Gymnastics).”, notează, pe site-ul oficial, Federația Română de specialitate.
Discussion about this post