Farul a reușit două victorii consecutive cu ocupantele primelor două din stagiunea trecută, CFR Cluj și FCSB, și este liderul Superligii la fotbal. Aceste două succese și mai ales prestația elevilor săi în cele două confruntări cu echipele care ne reprezintă în Cupele europeen l-au multțumit pe managerul Farului, Gheorghe Hagi.
„A fost un meci foarte greu. Ne am ridicat la nivelul lor a ritmului și intensității jocului. Avem o echipă bună, pe fiecare compartiment jucătorii buni. Mă bucur pentru ei pentru că muncesc mult și bine și fac ceea ce trebuie. Îmi certifică tot ce vorbim și stabilim noi. În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziție am creat un grup bun, talentat. Dar drumul este lung, este doar o impresie pe care o dăm doar acum. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne echilibrăm, să mergem înainte și să luptăm în continuare pentru că orice meci din Superligă este dificil. Mă bucur că am reușit să marcăm cu două echipe puternice care ne reprezintă în Cupele Europene(CFR Cluj și FCSB).Am avut o medie de 3 goluri marcate pe fiecare meci jucat cu cele două echipe. Le mulțumim suporterilor care au fost alături de noi și ne-au susținut. Tot stadionul a fost cu noi. Asta înseamnă că la Constanța se naște un spirit bun. Constanța și Dobrogea are nevoie de o echipă puternică care să fie una dintre cele mai bune din România”, a declarant tehnicianul Farului.
În etapa viitoare, Farul Constanța va juca în deplasare contra echipei CSU Craiova.
Discussion about this post