Orașul de la malul mării găzduiește în această lună finalele pentru FIBA 3×3 Nations League – circuitul mondial de tineret, respectiv FIBA 3×3 Women’s Series – circuitul mondial feminin.
Evenimentul se desfășoară în perioada 14-18 septembrie, la City Park Mall și are premii în valoare totală de 280.000 de dolari.
„Cele mai bune echipe de baschet 3×3 din lume vin la Constanța pentru finalele circuitelor mondiale. FIBA3x3 Nations League Final și FIBA 3×3 Women’s Series Final se joacă între 14 și 18 septembrie la City Park Mall într-o arenă demnă de un asemenea eveniment. Vă așteptăm să susținem împreună naționalele României! Evenimentul este organizat de CSM Constanța cu susținerea Primăria Constanța”, se menționează pe site-ul oficial al grupării CSM Constanța.
Discussion about this post