Universitatea Maritimă din Constanța, în colaborare cu Al-Farabi Kazakh National University, organizează în perioada 4-11 septembrie, evenimentul „Retraining program for academic teachers”, în cadrul Proiectului ERASMUS+ “New Courses in Geospatial Engineering for Climate Change Adaption of Coastal Ecosystem/GEOCLIC”.
Programul de retraining se adresează cadrelor didactice universitare și urmărește adoptarea și acreditarea de noi programe și module de licență, master și doctorat.
Se urmărește definitivarea unui mediu de învățare care să țină cont de tehnologiile geospațiale, teledetecția și procesarea de date aplicate în domeniul siguranței mediului, în ecosistemele costiere și în laboratoarele noi de profil din cadrul universităților partenere (GEOLAB si CVE).
„Lipsa de specialiști capabili să înțeleagă, să transfome și să interpreteze datele recepționate prin satelit și de la sol astfel încât cele mai bune decizii în direcția protejării mediului înconjurător să fie luate, precum și lipsa de specialiști în domeniul ecologic, al managementului și ingineriei în zona costieră afectează dezvoltarea economică în regiunea Mării Caspice. Mai mult decât atât, lipsa programelor și echipamentelor de analiză a dinamicii costiere afectează competențele și abilitățile absolvenților și specialiștilor din ingineria geospațială”, a declarat managerul de proiect, Panaitescu Mariana, prof. univ. dr. ing. UMC.
Proiectul ERASMUS+ „New Courses in Geospatial Engineering for Climate Change Adaption of Coastal Ecosystem/GEOCLIC” reunește 17 universități de prestigiu din țări precum Olanda, Germania, Romania, Letonia, Kazakhstan, Azerbaijan și Turkmenistan și se derulează în perioada 15.01.2021 – 14.01.2024, având un buget total de 998 000 euro, din care 45 000 euro pentru UMC.
Evenimentul are loc la sediul central din strada Mircea cel Bătrân, Nr. 104.
Discussion about this post