Mărfuri nedeclarate de peste 75.000 de lei au fost descoperite ieri de inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa Sud.
Marfa a fost descoperită la efectuarea controlului fizic asupra unui container sosit de SUA pentru o societate comercială cu sediul în București. 792 sticle whisky Jack Daniel’s Tennessee alcool 40%, 07 litri nu figurau ca bunuri declarate.
În situaţia în care bunurile ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţ de vânzare cu amănuntul, valoarea acestora s-ar fi ridicat la aproximativ 75.240 lei.
„Precizăm că există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni (la depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind cantitatea mărfurilor), cazul urmând să fie predat organelor de cercetare penală competente”, transmite Autoritatea Vamală Română.
Discussion about this post