Două ferme de păsări cu o capacitate mai mare de 40.000 de locuri – una din Lumina, cealaltă din Mihail Kogălniceanu – au fost verificate ieri de comisarii Gărzii de Mediu Constanța.
În urma controalelor, au ieșit însă la iveală nereguli.
Ferma din comuna Lumina avea mai multe păsări decât capacitatea maximă autorizată. „De asemenea, nu a respectat frecvența stabilită prin actul de reglementare în ceea ce privește monitorizarea factorilor de mediu aer, apă, sol”, mai spun comisarii Gărzii de Mediu Așa că societatea a fost amendată cu 50.000 de lei.
La ferma din comuna Mihail Kogălniceanu a fost dată o amendă de 60.000 lei pentru că societatea funcționa fără viza anuală. În plus, activitatea a fost suspendată până la rezolvarea problemei.
Discussion about this post