Suprafaţa totală afectată de secetă a crescut la 582.994 de hectare, în 37 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, arată raportările şi procesele verbale de constatare a pagubelor întocmite de prefecturi, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Judeţele care au raportat culturi afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
Principalele culturi de toamnă afectate sunt: orz, orzoaică, ovăz, secară – pe 29.708 hectare, grâu, triticale – pe 189.265 hectare, rapiţă – pe 26.745 hectare.
Culturile de primăvară cele mai afectate sunt cele de porumb (194.231 hectare), de floarea soarelui (99.997 hectare), de soia (15.045 hectare) şi de plante furajere (14.323 hectare).
Sursă: Agerpres
Discussion about this post