Femeile din județul Constanța pot face screening gratuit pentru a preveni cancerul mamar. Spitalul Orășenesc Hârșova a intrat în rețeaua de screening a Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași, care implementează programul „ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”.
Proiectul li se adresează tuturor femeilor asigurate sau neasigurate, cu vârste între 50 și 69 de ani fără o zi, care nu au făcut mamografie în ultimul an și nici nu au un diagnostic confirmat sau antecedente ori simptome, și sunt din județele Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava, Galați, Brăila, Constanța, Vrancea, Tulcea, Buzău.
Femeile care corespund criteriilor din proiect pot face mamografii digitale gratuite, cu dublă citire. Este nevoie doar de o programare, de buletin în original și de o copie, fără card de sănătate sau bilet de trimitere de la medicul de familie.
Proiectul ONCOFEM, a cărui valoarea totală este de 38,174,757.66 lei, se derulează până în decembrie 2023.
Discussion about this post