Peste jumătate dintre cumpărătorii români achiziţionează online de cel puţin trei ori pe lună, în timp ce şase din zece clienţi (62%) aleg plata cu cardul, reiese dintr-o analiză întocmită de o companie de curierat.
Conform datelor Cargus, 30% dintre magazinele online oferă cumpărătorilor posibilitatea de a-şi ridica coletul de la un magazin partener sau dintr-o reţea de lockere.
Referitor la obiceiurile de cumpărare, aproximativ jumătate dintre consumatori (45%) achiziţionează online produse şi servicii o dată pe lună, iar 55% dintre aceştia cumpără cu o frecvenţă mai mare, chiar şi de zece ori pe lună.
În topul produselor achiziţionate de la magazinele online locale şi internaţionale se află cele din categoria fashion (îmbrăcăminte şi încălţăminte) – cu 29% dintre opţiunile consumatorilor, respectiv IT&C, electronice şi electrocasnice (25%). Acestea sunt urmate de produsele de înfrumuseţare şi îngrijire personală (14%), articolele pentru casă şi grădină (12%), în timp ce cărţile reprezintă doar 2% din totalul comenzilor electronice.
Studiul Cargus arată, totodată, că 62% dintre respondenţi preferă plata cu cardul, iar mai mult de 90% returnează un procent foarte mic dintre produsele achiziţionate (sub 3%).
În ceea ce priveşte opţiunile de livrare, unul din trei cumpărători preferă ca produsele să fie aduse într-un punct click & collect (magazine partenere de tip Ship&Go şi puncte de tip locker).
Astfel, printre cele mai importante avantaje identificate de către consumatori se află: costurile mai mici de livrare (la magazine partenere de tip Ship&Go) – pondere de 74,1%, proximitatea faţă de locuinţă sau locul de muncă (72,9%) şi timpul mai scurt de livrare pentru produsele achiziţionate (70,4%).
De asemenea, cu privire la opţiunea de livrare prin locker, cele mai apreciate beneficii de către cumpărătorii online sunt: amplasarea în proximitatea locuinţei sau a locului de muncă (75,4%), accesul digital – posibilitatea de a intra în posesia coletului folosind doar telefonul mobil (75,2%) sau impactul redus asupra mediului (65,3%).
În privinţa volumului produselor vândute, aproximativ 41% dintre magazinele online, parte din studiul Cargus, livrează către clienţi peste 200 de colete lunar, iar mai bine de o treime dintre comercianţii analizaţi livrează între 50 şi 200 de colete.
Potrivit sursei citate, 59% dintre comercianţi oferă cumpărătorilor posibilitatea de a plăti online şi prin Ordin de Plată (OP). În plus, 70% dintre platformele de e-commerce incluse în cercetare menţionează că au o rată de retur mai mică de 3% din totalul produselor vândute într-o lună.
Topul judeţelor în care magazinele online îşi desfăşoară activitatea are pe primul loc regiunea Bucureşti – Ilfov (cu o treime din total), urmată de Cluj, Hunedoara, Braşov, Dolj şi Constanţa.
Cargus a demarat, în perioada august – septembrie 2022, un amplu studiu referitor la interesul consumatorilor pentru cumpărăturile online şi preferinţele acestora cu privire la metodele de livrare. De asemenea, a fost analizat profilul şi opţiunile magazinelor online pentru soluţiile de curierat pe care le oferă clienţilor.
În analiza de specialitate au fost incluse magazine online care comercializează o gamă diversă de produse, de la fashion, IT&C, produse de beauty şi îngrijire, articole pentru casă şi grădină, şi până la hrană pentru animale şi cărţi.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post