PSD anunţă că, până în prezent, 173.743 de angajaţi au beneficiat de o creştere a veniturilor nete cu 200 de lei, după data de 1 iunie 2022, când a intrat în vigoare măsura prin care această sumă suplimentară să fie scutită de taxe, în cazul unei majorări voluntare a salariului minim.
Măsura, care face parte din Programul PSD „Sprijin pentru România” are în vedere sprijinirea angajatorilor din mediul privat pentru majorarea salariilor mici, astfel încât să îşi poată menţine angajaţii şi să prevină exodul forţei de muncă din România în actualul context economic foarte dificil.
Din aceeaşi categorie de măsuri a făcut parte şi propunerea social democraților de a se aplica în agricultură şi în industria alimentară acelaşi model fiscal al salarizării reglementat în domeniul construcţiilor.
Potrivit PSD, peste 230.000 de angajaţi au beneficiat de creşterea salariului minim la 3.000 de lei şi de celelalte scutiri şi reduceri de taxe şi contribuţii aferente salariilor.
Social democrații susțin că astfel de măsuri sunt vitale pentru salariaţii cu venituri mici pentru a face faţă dificultăţilor generate de inflaţia globală şi de criza energetică europeană.
În viziunea PSD Guvernul României ar trebui să aplice, chiar de la 1 ianuarie 2023, recomandările din Directiva Europeană privind salariul minim european, astfel încât venitul minim salarial din România să ajungă la circa 3.000 de lei/lună.
Discussion about this post