Fostul șef al Institutului de Aviație din Moscova, unul dintre institutele de cercetare științifică de top din Rusia pentru tehnologia aerospațială, a murit ieri, după ce a alunecat și a căzut pe scări chiar în sediul institutului, scrie Daily Mail.
Anatoli Gerașcenko, în vârstă de 73 de ani, a fost cel mai important cercetător rus în domeniul aviației. Institutul de Aviație din Moscova este principalul centru de cercetare științifică din Rusia responsabil de dezvoltarea tehnologiei aerospațiale și este strâns legat de Ministerul Apărării de la Kremlin.
Decesul lui Gerașcenko vine după un lung șir de morți suspecte în ultimele luni.
În urma cu mai puțin de două săptămâni, Ivan Peciorin, în vârstă de 39 de ani, director general al Corporației de Dezvoltare a Orientului Îndepărtat și Arctic, „a căzut peste bord” în timp ce naviga într-o ambarcațiune de agrement în largul Mării Japoniei.
Printre cei care și-au mai pierdut viața în circumstanțe suspecte se numără și Alexander Tiulakov, director general adjunct al Gazprom, găsit fără suflare în aprilie în garajul casei sale, Vladislav Avaiev, fost vicepreședinte al Gazprombank, descoperit mort în aprilie în apartamentul său, alături de soție și de fiica de 13 ani, Andrei Krukovski, managerul unei stațiunii de schi deținută de Gazprom, care a căzut de pe o stâncă în luna mai, sau Ravil Maganov, președinte al Lukoil, care ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova.
Discussion about this post