După un sezon estival cu sincope, un debut al acestuia destul de anevoios, dar și un final de sezon întrerupt abrupt de către începerea școlilor, la malul mării se fac demersuri importante pentru ca viitorul sezon estival să fie unul aproape de 2019, an de referință pentru turismul românesc. În acest sens patronatele de la malul mării din turism, dar și cel din Delta Dunării s-au unit sub aceeași umbrelă, cea a Filialei Litoral Delta Dunării a Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.
Se fac pași importanți pentru turismul românesc. În acest sens, la malul mării patronatele din turism, dar și cel al Deltei Dunării s-au unit sub aceeași umbrelă, cea a Filialei Litoral Delta Dunării a Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România. Acest demers vine și în urma statisticilor sezonului estival 2022, care a fost unul destul de anevoios, care a debutat cu sincope, a avut parte de numeroase provocări.
„Un moment de premieră cu adevărat pentru industria Horeca din județul Constanța. Așa cum știm, în ultimii ani au apărut mai multe asociații patronale noi care luptă pentru interesele operatorilor din turism. Iar astăzi se unesc toate aceste patronate noi”, a declarat astăzi Corina Martin, secretarul general FPIOR.
„Se creează, din informațiile mele cel mai puternic punct de influență pe zona de turism din România, în momentul ăsta, și e un moment unic, în sensul că nu au mai fost adunate atâtea patronate sub o singură voce”, a punctat Valentin Șoneriu, președintele FPIOR
Turismul românesc de la malul mării are nevoie stringentă de o strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung pentru a pune la punct problemele cu care se confruntă industria la momentul actual, cum ar fi subiectul lărgirii plajelor, prețul șezlongurilor, dar și diferența mare care a fost resimțită în acest sezon estival dintre nordul și sudul litoralului românesc.
„Ne dăm mâna cu toate patronatele ospitalității din țară, vorbim despre Cluj, Timișoara, Craiova, Pitești, Brașov, Maramureș, Oradea și multe alte județe. Dar cel mai important este că noi acum ne dăm mâna pentru a lucra împreună la o strategie pentru litoral. Pentru că așa cum ați văzut vara aceasta litoralul românesc a avut de suferit. O parte din aceste probleme vine din cauza faptului că noi nu am fost uniți de-a lungul timpului și această temă de fapt despre asta vorbește. Ne unim forțele pentru ca în fața guvernului sau a autorităților guvernamentale și locale să venim cu o strategie comună”, a completat Corina Martin.
„Împreună cu colegii de pe litoral vrem să construim o strategie ca să putem cumva ameliora din problemele care au fost în ultimii ani pe litoral. Avem în primul rând problema OMD-ului care este una destul de spinoasă, litoralul are poate o mai mare nevoie de clarificare. Totodată e problema plajelor și ce se va întampla pe viitor cu ele, iar situațiile cu operatorii trebuie reglate. Iar ulterior discuția despre promovare care este mai departe de OMD-uri, se referă la promovare națională și internațională a acestei destinații”, a mai spus Valentin Șoneriu, președintele FPIOR.
Cu o strategie bine pusă la punct, un dialog mai bun dintre industria ospitalității și autoritățile centrale, dar și locale, precum și cu Ministerul Turismului, Horeca ar putea avea parte în anul 2023 de un an la fel de bun ca în 2019, an de referință pentru turismul românesc.
Discussion about this post