Celebrată astăzi, Ziua Europeană a produselor ecologice este ocazia ideală pentru a sărbători pe scară largă sectorul ecologic și pentru a evalua progresele înregistrate de Europa în vederea atingerii obiectivului de 25% de terenuri ecologice până în 2030.
Lansată oficial în 2021 de către Parlamentul European, Comisie și Consiliul Uniunii Europene, această zi reprezintă o ocazie pentru a evalua, printre altele, tendințele în ceea ce privește cererile consumatorilor, pentru a continua să sensibilizeze publicul cu privire la produsele ecologice în cadrul lanțului de aprovizionare și, în cele din urmă, pentru a defini noi obiective pentru viitorul produselor ecologice în Europa, transmit reprezentanții Organics Europe.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în prezent România se bucură de un număr de peste 12.000 de operatori înregistrați în agricultura ecologică, care este un tip de agricultură durabilă prin care producția alimentară se realizează în armonie cu natura și biodiversitatea bunăstarea animalelor.
„23 septembrie este, de asemenea, echinocțiul de toamnă, când durata zilei este egală cu cea a nopții, un simbol al echilibrului între agricultură și mediu care se potrivește în mod ideal producției ecologice”, a declarat ministrul Petre Daea.
Crearea unei zile europene a produselor ecologice a fost anunțată în Planul de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, prezentat în martie de Comisia Europeană, care are drept scop stimularea producției și consumului de produse ecologice, utilizarea unui procent de 25% din terenurile agricole pentru agricultura ecologică până în 2030, precum și dezvoltarea semnificativă a acvaculturii ecologice, se mai arată în mesajul oficial al Ministerului.
Discussion about this post