Programul privind casarea autovehiculelor uzate, care trebuia să fie lansat astăzi, a fost amânat.
„În urma discuțiilor purtate cu asociațiile implicate în desfășurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unități administrativ-teritoriale, a reieșit necesitatea actualizării anumitor condiții, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanțare aferent acestui program”, a transmis Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Urmează ca unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti să poată să-şi creeze conturile de utilizator începând cu data de 14 octombrie 2022, a mai precizat AFM.
Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
„Ulterior, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10:00 – 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create”, mai informează AFM.
Potrivit Agerpres, suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.
Discussion about this post