Pictura este una dintre cele mai vechi forme de exprimare, care nu a încetat nicio clipă să ne încânte. La fel ne bucură și o tânără și talentată artistă de la malul mării, ale cărei opere au ajuns week-end-ul trecut la Călărași, la vernisajul expoziției “ÎNTOARCEREA LA MIT ȘI AVENTURA REGĂSIRII DE SINE”.
Născută la 11 octombrie 2002, Ramona Cristina este o tânără constănțeancă care știe să folosească culorile pentru a aduce zâmbete și bucurie în ochii privitorilor.
Încă din copilărie, Ramona și-a dat seama că are o pasiune pentru pictură, așa că s-a hotărât să meargă la liceul de Arte. În prezent urmează cursurile Facultății de Arte din Constanța.
Munca și devotamentul ei nu au rămas nerăsplătite. Până în prezent a participat la diverse expoziții în Italia, Argentina și Turcia, dar mereu a știut să își găsească drumul către casă și a știut cum să ne încânte ochii și sufletul cu picturile ei expuse la Constanta, Iași, sau Tulcea.
Sâmbăta aceasta, pe 24 septembrie, a avut loc la Călărași vernisajul expoziției “ÎNTOARCEREA LA MIT ȘI AVENTURA REGĂSIRII DE SINE” . Cele 30 de lucrări în tehnica gravurii, desen în carbune, picturi, etc au fost găzduite de muzeul Municipal și vor rămâne expuse acolo timp de încă 2 săptămâni.
“Acolo unde spiritul nu colaborează cu mâna arta nu se naște” – Leonardo da Vinci.
Discussion about this post