O întâlnire a reprezentanților World Vision Romania, Asociației Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România (JRS) și Primăriei Municipiului Constanța a avut loc astăzi, cu scopul de a identifica soluțiile optime privind acoperirea nevoilor educaționale ale copiilor ucraineni aflați în Constanța.
Prin proiectul „O șansă la o viață normală”, 600 de copii ucraineni din Constanța vor avea acces la servicii de educație nonformală. Mai exact, pentru a acoperi nevoia de școlarizare a copiilor ucraineni, pe lângă cele 5 clase care funcționează acum în municipiul Constanța, se vor mai înființa 20- 25 de clase, informează reprezentanții Primăriei municipiului Constanța. În actul educațional se vor implica și cadre didactice din Ucraina, pentru ca cei mici să depășească bariera limbii.
„Copiii din Ucraina, care se află în Constanța, au nevoie de acces la educație pentru a își continua viața și pentru a atenua traumelor războiului la care au fost supuși fără nicio vină. Foarte mulți dintre cei care sunt acum în orașul nostru provin din zonele aflate sub ocupație rusă, zone masiv bombardate. Un motiv în plus pentru a-i ajuta să depășească aceste traume și să uite de ororile la care au fost martori. Le vom acorda tot sprijinul pentru a beneficia de o educație de calitate„, a afirmat Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.
Discussion about this post