Începând de astăzi, cetățenii care tranzitează pe jos zona Spitalului Județean pot traversa regulamentar intersecția străzii Nicolae Iorga cu strada Ion Lahovari, o zonă cu risc crescut de accidente rutiere, în urma finalizării lucrărilor de amenajare a trecerii de pietoni.
Zona este una cunoscută ca fiind foarte circulată, iar ani la rândul pietonii se chinuiau să se strecoare printre mașinile care circulau cu viteză, ca să poată traversa strada.
Măsura amenajării trecerii de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier.
Discussion about this post