Asociația Elevilor din Constanța (AEC), alături de asociațiile elevilor din Vâlcea, București și Ilfov, Timiș Maramureș și din Bacău transmit că refuză compromisuri cu privire la respectarea legii și solicită retragerea proiectului de OUG cu privire la transportul elevilor.
Vă reamintim că marți, 27 septembrie, a avut loc o întâlnire de lucru la nivelul Guvernului, în care s-a discutat proiectul privind transportul elevilor pus în consultare publică de Ministerul Educației. Au fost prezenți la întâlnire reprezentanți ai mai multor ministere și reprezentanți ai asociațiilor de elevi.
Prin intermediul unui comunicat, AEC își exprimă nemulțumirea față de faptul că elevii nu beneficiază de gratuite la transport, în ciuda faptului că acest drept este prevăzut de legislația în vigoare. De asemenea, reprezentanții AEC transmit că se dezic de orice formă de compromis care implică încălcarea legislației în vigoare și cer retragerea proiectului de ordonanță și asigurarea sumelor necesare transportului de la bugetele de stat pentru județe.
„În cadrul discuțiilor, a fost punctat faptul că Ordonanța de Urgență creează un paralelism legislativ în ceea ce privește transportul gratuit al elevilor, continuând confuzia dezastruoasă care a fost creată de OUG nr. 50/2021. Astfel, elevii în continuare nu vor beneficia de gratuitate, în ciuda faptului că acest drept este prevăzut în mod clar și explicit în lege.
Existența unei confuzii cu privire la suprapunerea alocației forfetare cu gratuitatea elevilor la transportul județean a fost susținută inclusiv de către reprezentantul Ministerului Transporturilor, acesta subliniând faptul că transportul județean este serviciu public și că se pot oferi compensații. De asemenea, propunerea Ministerului Educației nu a fost agreată de către reprezentanții Ministerului Finanțelor și Curții de Conturi în totalitate.
Ministerul Educației a încercat, la nivelul discuției, să prezinte suma forfetară ca pe o variantă de compromis, spunând că nu pot face altceva și că nu există altă soluție. Totuși, considerăm că soluția este una cât se poate de simplă, pe care o solicităm de 2 ani de zile: simpla respectare a legii. De asemenea, aceștia au recunoscut faptul că OUG nr. 50/2021, pe care până acum au apărat-o repetat de criticile noastre, a fost o greșeală și un dezastru.
Ne dezicem de orice formă de compromis care implică încălcarea legii și Constituției României, și solicităm ferm retragerea proiectului de OUG și asigurarea sumelor de la bugetul de stat pentru județe!”, transmit reprezentanții AEC.
Discussion about this post