Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au reţinut un număr de 162 de maşinuţe electrice pentru copii, în valoare de 277.134 lei, informează un comunicat al Autorităţii Vamale Române (AVR).
„În data de 26.09.2022, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Republica Moldova, au reţinut un număr de 162 maşinuţe electrice pentru copii, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor BMW, Mercedes, Range Rover, Lexus (Toyota) şi Can-Am (Bombardier)”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Valoarea mărfurilor, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunurilor originale, este de aproximativ 277.134 lei.
Conform prevederilor Regulamentului European nr. 608/2013 şi Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile a fi contrafăcute, în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Discussion about this post