Bursele sociale și nedecontarea transportului încing spiritele între elevi și Ministerul Educației. O elevă din localitatea constanțană Agigea l-a dat deja în judecată pe Sorin Cîmpeanu și a cerut anularea ordinului prin care a rămas fără bursa socială cu care îşi achita naveta până la Constanţa. Eleva spune că părinţii ei achită cu greu sumele necesare transportului, mai ales că şi ceilalţi membri ai familiei fac naveta la Constanţa.
Ioana Stamatin are 17 ani şi este elevă la liceul Mihai Eminescu din Constanţa. Tânăra spune că a iniţiat o acţiune în anulare prin intermediul Avocatului Poporului, împotriva Ministerului Educaţiei, vizând Ordinul de ministru în urma căruia a rămas fără bursa socială care o ajuta să achite transportul de la Agigea, unde locuieşte, la Constanţa.
„Eu primeam bursa socială până în anul școlar trecut. Din septembrie nu am mai primit. Ministrul uită de copiii care nu au cu ce să ajungă la școală și vor abandona școala. La mine bursa era lunar 200 de lei, iar transportul îl achitam 360 și îmi era de un real ajutor pentru familia mea. Transportul este reglementat prin lege, dar nu s-a acordat niciodată. Din această bursă foloseam o parte pentru transport”, spune eleva Ioana Stamatin.
În cererea adresată Avocatului Poporului, adolescenta reclamă că ordinul de ministru nu a respectat procedura de consultare publică, precum şi că ordinul nu pare a fi motivat, astfel încât cei vizaţi să înţeleagă conduita de urmat, dar şi faptul că elevii nu au fost consultaţi. Demersul elevei este susținut de Asociația Elevilor din Constanța. Reprezentanții AEC susțin că pe lângă ordinul ministrului de eliminare a burselor sociale, Ordonanța de Guvern 50 din 2021 creează un paralelism legislativ în ceea ce privește transportul gratuit al elevilor, și continua confuzie dezastruoasă care a fost creată. Astfel, elevii în continuare nu vor beneficia de gratuitate, în ciuda faptului că acest drept este prevăzut în mod clar și explicit în lege.
„Transportul nu este gratuit nici în Constanța, nici în majoritatea localităților țării. Conform legii transportul trebuie să fie gratuit subvenționat de consiliile județene, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Guvernul nu a dat bani de la bugetul de stat. Ne confruntăm cu o confuzie și paralelism legislativ perpetuu. Problema este una constantă din 2013. Bursa de ajutor social este din 2011 și era o suma de bani de care beneficiau și elevii care fac naveta. Aceasta bursă a fost tăiată anul acesta în mod ilegal”, subliniază Ariana Duduna, președinta Asociației Elevilor Constanța.
În situația Ioanei sunt sute de elevi pentru care gratuitatea transportului este vitală și dacă acesta nu va fi decontat mulți riscă să renunțe la școală. Și asta pentru că în unele cazuri costurile depășesc chiar și 100 de lei pe lună.
„Fac zilnic naveta din Valul lui Traian. Am ales să fac naveta nu neapărat că nu am liceu, dar e vorba și de domeniul pe care am ales să-l studiez. Părinții mei suportă transportul și mai este și fratele meu și este foarte greu”, precizează Eleva Alexandra Mândreanu.
„Unii plătesc și 1.000 de lei lunar. Nu îi ajuta mult, dar contribuia puțin la educația lor. Cunosc copii care vin din sate îndepărtate. Zilnic naveta ajunge la 50 de lei pe zi, iar părinții nu și-o permit și vor abandona școala pentru că nu au cu ce să ajunga la ea”, a completat Ioana Stamatin – elevă.
De partea cealaltă, inspectoratul școlar susține că lucrurile se vor schimba odată ce proiectul de Ordonanță de Urgență ce vizează transportul elevilor va fi aprobat și documentul va intra în vigoare.
„Discutăm de o situație care avantajează elevii care fac naveta. Bursele sociale trebuie să ajungă la elevii aflați în situații dificile. S-a extins acordarea și pentru elevii orfani acum, plus în paralel se acordă sume de bani pentru elevii care fac naveta. Dacă până acum legislația spunea că elevul primește bani doar dacă nu poate fi școlarizat în localitatea de docmiciliu, acum toti vor primi inclusiv cei din gimnaziu sau învățamântul primar. Proiectul este în aprobare acum. Vor primi în cel mai scurt timp. Referitor la bursa socială s-a acordat doar câteva luni până în iunie și o primeau și elevii care nu erau în situație specială deosebită. Acum primesc și bursă și banii de transport”, a ținut să sprecifice inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai.
Asociațiile elevilor sunt nemultumite de ordinul dat de ministru, iar relaţia dintre elevi şi autorităţi s-a deteriorat grav în ultimii ani, marcați de criza sanitară globală, dar şi de alte probleme locale. Transportul elevilor se dovedeşte a fi un subiect mai fierbinte decât îşi închipuiau autorităţile atunci când l-au abordat.
Discussion about this post