Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a anunţat în această seară demisia din funcţie.
„Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al Educaţiei. A fost o şansă şi o onoare pentru mine să încep reformarea din temelii a sistemului naţional de învăţământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul în CV. Aveam şi una şi alta. Am venit într-un moment extrem de dificil, cu dorinţa de a schimba lucrurile în bine”, a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.
„Am militat în mod constant şi am asigurat cadrul legal pentru că finanţarea educaţiei să crească. În mandatul de ministru al Educaţiei am reuşit schimbări care au pus bazele reformei România Educată”, a menţionat ministrul demisionar.
„Am preluat mandatul cu un buget de un miliard de euro pentru educaţie, iar acum educaţia are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat şi sunt în derulare toate cele 1.402 proiecte pentru reducerea abandonului şcolar – prima rundă (1,14 miliarde lei) şi toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităţilor româneşti (1,24 miliarde lei). (…) Am elaborat proiectele legilor „România Educată” şi am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte să răspundă pe deplin aşteptărilor şi nevoilor reale ale societăţii. Sunt omul care construieşte şi nu sunt omul care dărâmă! Cu toţii avem obligaţia să contribuim şi să susţinem reforma în educaţie”, a mai scris Sorin Cîmpeanu.
El anunţă că va susţine legile reformei „România Educată” din calitatea sa de profesor, rector şi senator.
Sorin Cîmpeanu s-a aflat în ultimele zile în mijlocul unui scandal de plagiat. El este acuzat că ar fi plagiat, într-un curs de specialitate, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, alături de care a semnat, în 2000, ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar.
Discussion about this post