În perioada 30 septembrie- 2 octombrie are loc în Constanța „Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării”. Evenimentul se va desfășura pe bulevardul Tomis, respectiv Parcul Arheologic de lângă Primăria Municipiului Constanța, iar intrarea este liberă.
Statuia vivantă poate fi asemuită cu ceea ce în teatrul tradițional era numit „one-man show”. Prin prezența statuilor vivante, a costumelor, machiajului, prin emoțiile transmise, este de așteptat ca festivalul să se bucure de un mare interes din partea publicului.
Vineri, 30 septembrie, de la ora 17.15, studenții Facultăților de Teatru din Timișoara, Iași, Craiova, Sibiu și Constanța, care au lucrat în proiectul Moștenirea realizat de Mihai Mălaimare, vor intra în spațiul de joc făcând o paradă. De la ora 18.00, studenții vor prezenta un moment artistic deosebit, cu statui vivante din lumea lui Shakespeare.
Între orele 16.00- 18.00, va avea loc Atelier de fotografie Statuie Vivantă, realizat de Școala de Machiaj Mirela Vescan, cu sprijinul Teatrului Masca din București. Mirela Vescan va face o demonstrație a modului în care se realizează un machiaj de statuie vivantă, iar Rolf Vescan va face fotografii, pe care partcipanții le pot primi ulterior pe adresele de e-mail.
Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 17.00, studenții vor prezenta momentul artistic cu statui vivante shakespeariene, iar de la ora 20.00, Teatrul Masca din București va prezenta spectacolul „Exodul”.
Între orele 15.00- 16.00 și 17.00-18.30, publicul poate participa la Atelierul de fotografie Statuie Vivantă.
Duminică, 2 octombrie, de la ora 16.00, va avea loc momentul Statuilor Vivante din lumea lui Shakespeare, iar de la ora 19.00, Teatrul Masca din București va prezenta publicului spectacolul „Îngerii de la Văcărești”, informează reprezentanții Primăriei municipiului Constanța.
Festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală pentru Tineret și Copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea “Ovidius” din Constanța.
Discussion about this post