Președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea ilegală a teritoriilor ocupate din Ucraina la Rusia. Cele patru teritorii – Herson și Zaporojie în partea sudică și Donețk și Lugansk în est – reprezintă o porțiune terestră pe care Rusia și-o dorește de foarte mult timp, încă din 2014, de când a anexat ilegal Crimeea ucraineană. Împreună, cele cinci teritorii reprezintă în jur de 20% din teritoriul ucrainean.
Rușii au organizat o ceremonie somptuoasă pentru anexarea teritoriilor ocupate de forțele armate, o decizie prin care vor să-și întărească amenințările cu arma nucleară și să descurajeze armata ucraineană din a-și recupera teritoriile.
„Rusia are patru noi regiuni. Rezultatele referendumurilor sunt clare și cunoscute, oameni au ales și alegerea este definitivă”, a transmis Vladimir Putin. De asemenea, acesta susține că încorporarea acestor patru regiuni „este voința a milioane de oameni” și totodată „dreptul lor integral”, așa cum se precizează în Carta ONU.
El avertizează că Occidentul ar trebui să-și amintească că „oamenii din Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie devin cetățenii noștri, pentru totdeauna”.
Astfel, Rusia revendică aproximativ 109.000 km pătrați din teritoriul ucrainean, sau aproximativ 18%, în plus față de Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.
Anunțul lui Putin vine după ce liderii occidentali au exprimat critici dure la adresa Rusiei, președintele american spunând că SUA nu va accepta în veci anexarea teritoriilor ucrainene.
Consiliul de Securitate ONU urmează să voteze, o rezoluție pentru condamnarea referendumurilor, conform Franței, care deține, în prezent, președinția organizației. Totuși, rezoluția nu are nicio șansă să treacă de veto-ul rușilor.
Amenințările cu bomba atomică ale rușilor nu au avut efectul scontat, iar contra-ofensiva ucraineană continuă în estul țării, trupele ucrainene aflându-se aproape de a intra în orașul Liman, în regiunea Donețk.
Kremlinul a avertizat că va considera atacurile asupra oricăror părţi din regiunile Ucrainei pe care urmează să le anexeze în cursul zilei drept acte de agresiune împotriva Rusiei.
Discussion about this post