Elevii au un motiv în plus de bucurie, toamna aceasta! Aceștia vor avea ocazia să vizioneze sau chiar să participe la câteva lecții desfășurate la înălțime, prin intermediul unei drone.
Cu acest prilej, mâine, începând cu ora 10:00, elevii sunt invitați să participe la o lecție specială despre navigație, chiar din Portul Constanța. Cei mici vor putea viziona reportaje, vor putea efectua experimente și nu în ultimul rând, se vor juca.
La final, lecția prezentată de profesorii Mirela Spiță și Nicu Bujor va include și un concurs cu premii ce va consta în cărți, în valoare totală de 2.400 de lei.
Programul se numește „Educație la Înălțime” și constă într-un total de 10 lecții, dintre care 9 din diferite locuri din țară, iar una din străinătate, de la Paris.
Lecțiile multidisciplinare sunt disponibile oricărei școli din România, care poate să le urmărească în fiecare zi de vineri, începând cu ora 10, pe canalul de YouTube sau pe pagina de Facebook a proiectului „Educație la Înălțime”. Ulterior, lecțiile educative vor fi difuzate și de postul național TVR 2.
Ministerul Educației este partener în acest proiect inovator, realizat de către Asociația Însemne în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
Discussion about this post