Modernizări pe Otopeni. O parte dintre ghișeele de check-in, închise

CN Aeroporturi București S.A. anunță demararea lucrărilor de modernizare a echipamentelor de procesare a bagajelor de cală, pe fluxul de plecări. Pe perioada lucrărilor vor fi închise, pe rând, câte una dintre cele două „insule” de check-in din aerogară. Celelalte două insule, din zona nouă a aerogării, vor funcționa la capacitate maximă, transmit reprezentanții CN Aeroporturi București.

Contractul care se va derula pe o perioadă de doi ani, presupune înlocuirea sistemului de procesare a bagajelor de cală, din aerogara veche Plecări. Sistemul, în funcțiune de aproape 20 de ani, include atât zona check-in, caruselele de bagaje și benzile transportoare aferente, cât și echipamentele de control automat de securitate al bagajelor de cală.

La finalizarea lucrărilor, capacitatea de procesare a bagajelor pe fluxul de plecări va crește cu 40% și vor fi disponibile și 12 ghișee ”self service drop off”, care permit pasagerului să-și depună singur bagajul de cală, fără a mai apela la ghișeul de check-in, precizează CN Aeroporturi București S.A. După înlocuirea echipamentelor din prima zonă de check-in, capacitatea va reveni la 100%, iar după înlocuirea celor din a doua zonă, capacitatea totală va ajunge la 140%, față de cea actuală. 

Până atunci însă, în perioada octombrie 2022 – august 2023, capacitatea va fi redusă cu 25%,

Recomandăm pasagerilor să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de ora programată pentru zbor și să efectueze fără întârziere toate formalitățile premergătoare zborului (check-in, control de securitate, control de frontieră)”, transmit reprezentanții CN Aeroporturi București S.A

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal