Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța informează că la data de 11 octombrie au primit informații cu privire la existența unui incident desfășurat în curtea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, incident în care au fost implicate două eleve de clasa a XI-a și, respectiv, a XII-a.
Deplasat imediat la sediul unității de învațământ, Inspectorul Școlar General, prof. Sorin Mihai, a constatat că managerii școlari au demarat procedura de acțiune specifică acestei situații: convocarea de urgență a membrilor Comisiei pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, asigurarea prezenței consilierului școlar, precum și a reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (care la momentul respectiv se aflau în unitatea de învățământ).
„Inspectoratul Școlar Județean Constanța a solicitat Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța finalizarea cercetării incidentului, cu aplicarea măsurilor ce se impun, conform prevederilor legale în vigoare. În paralel, inspectorii de sector sunt prezenți la acest moment instituția școlară în vederea analizării modului de gestionare a incidentului respectiv și în vederea demarării anchetei care se impune.”, a transmis sursa citată.
Vă reamintim că potrivit informațiilor IPJ Constanța, ieri, în incinta unității de învățământ constănțene, pe fondul unui conflict mai vechi, o minoră de 16 ani ar fi fost agresată de o altă minoră, în vârstă de 17 ani.
Discussion about this post