Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat joi că ia în calcul transformarea curriculumului la decizia şcolii în curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii.
„O adevărată reformă a sistemului educaţional din România ar trebui să înceapă cu un lucru esenţial – bucuria elevului şi a studentului de a merge la şcoală. Ne dorim să urmărim interesele elevilor motivându-i şi oferindu-le un mediu stimulativ care să îi ajute să să îşi îndeplinească potenţialul şi care să încurajeze performanţa. Am avut deja săptămâna asta consultări cu reprezentanţii elevilor. Cu toţii îşi doresc mai multă flexibilitate, dar şi mai multă implicare în propriul parcurs de învăţare. Tocmai de aceea luăm în calcul ceea ce acum numim curriculum la decizia şcolii să devină curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii”, a spus Deca, la o conferinţă de presă.
Potrivit ministrului Educației, aceste tipuri de curriculum se vor constitui atât din pachetele de discipline opţionale ofertate la nivel naţional şi local, cât şi din discipline opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ.
„Analizăm şi ideea de a utiliza mijloacele digitale acolo unde este posibil pentru a nu pierde cee ce am câştigat în timpul pandemiei, creând discipline opţionale cu o componentă de predare şi de învăţare online”, a explicat Deca.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post