Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și-a arătat onestitatea și bunătatea, în urma descoperirii unui rucsac în care se afla suma de 445 euro și 3777 grivna (moneda națională ucraineană), pașaportul, două certificate de înmatriculare, precum și alte obiecte personale ale proprietarului.
Aflat în serviciu ieri, în jurul prânzului, plutonierul adjutant Florin Udriște a observat un rucsac pe o bancă din localitatea Eforie, județul Constanța. S-a uitat în toate direcțiile, cu speranța identificării proprietarului, însă fără niciun succes.
„În această perioadă străzile din Eforie fiind goale, chiar pustii, nu a avut pe cine să interpeleze cu privire la rucsac. După verificarea bunurilor, subofițerul a comunicat situația dispeceratului, apelandu-se apoi la sprijinul colegilor din cadrul Poliției Eforie pentru identificarea posesorului”, povestesc reprezentanții IJJ Constanța.
Într-un final, proprietarul bunurilor a fost identificat pe raza localității Eforie, acesta fiind un conducător auto din Ucraina venit cu marfă în portul Constanța. Ulterior, polițiștii l-au condus pe acesta la obiectivul menționat, iar plutonierul a restituit cetățeanului ucrainean bunurile găsite.
„Bariera lingvistică nu a permis ucraineanului să-și exprime prin cuvânt emoțiile, dar cu ocazia unei strângeri de mână, colegul nostru a citit pe fața acestuia mulțumire și recunoștință”, adaugă martorii.
Discussion about this post