Rudele militarilor căzuți la datorie își strigă durerea. Vor dreptate și vor ca vinovații să răspundă în fața legii pentru deciziile eronate luate în acea noapte fatidică. Ministerul Apărării Naționale pare a se încurca în informații iar ordinele date de superiori sunt contradictorii. În tot acest timp, familiile încearcă să găsească puterea să depășească momentul iar acum le ridică monumente eroilor căzuți la datorie.
Tatal lui Cătălin Lateș iși găsește cu greu cuvintele să vorbească iar în spatele ochelarilor negri pe care îî poartă încă mai curg lacrimi de durere. Fiul lui avea 29 de ani, o soție minunată și doi copii care nu vor mai avea acum cui să spună tată. La 7 luni de la tragedie, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru moartea lui si a celorlalți 6 camarazi alături de care era in elicopterul care s-a prăbușit la Gura Dobrogei. Își aduce aminte perfect ultimile zile petrecute alături de fiul lui.
- „Ultima zi a fost cu o zi înainte, când am băut o cafea. A doua zi a intrat în serviciu, de lucru. Din acel moment nu l-am mai văzut. I-am adus un pachet, la poartă, că el nu a apucat să își ia, că a plecat pe grabă. Cred că în jur de ora 20, m-a rugat soția să îi duc mancare. Chiar cred că era după 20. Afară ningea și se auzea elicopterul. Ningea și mă întrebam cum e posibil să plece un elicopter pe vremea aceea. Eu am mers cu mașina, nu se vedea. Nu m-am gândit nici o secundă că în elicopter ar putea fi Cătălin”, povestește Nicu Lateș, tatăl lui Cătălin Lateș.
Când a ajuns acasă a căzut cerul pe el. Toate posturile de televiziune anunțaseră prăbușirea Mig-ului iar la scurt timp, nora l-a sunat să îi spună că a primit o poză de la Cătălin iar el este in elicopterul care a plecat în căutarea și salvarea pilotului prăbușit cu câteva minute mai devreme. Bărbatul a plecat cu mâinile goale să își caute fiul și cu un dram de speranță că ar putea fi în viață.
- „La scurt timp au anunțat că a dispărut și elicopterul. M-am urcat în mașină și m-am dus acolo. Ningea abundent și am crezut că nu ajung acolo. Era zăpadă multă. Am luat-o spre mânăstire, pentru că era multă poliție și nu se putea intra, nu am putut pe acolo. M- am întors pentru că era prost drumul. Nu m-au lăsat să particip mi-au spus că nu sunt în situația să fac asta. M-am întors acasă și restul doar din ce ne-au dat televiziunile. De la unitate m-a sunat cineva când eram pe drum, m-a sunat un fost coleg dar nu oficial. Mi-a spus, Nicule, la tv se anunță 5 persoane decedate. Ei erau 7, să sperăm că doi s-au salvat. Poate sunt în viață. Mi-au mai dat o speranță. Oficial de la MAPN, nici nu știu dacă a fost anunțat oficial”, își amintește cu durere tatăl lui Cătălin Lateș.
A doua zi, reprezentanții MApN le-au spus unde sunt trupurile neînsuflețite și ce au de făcut pentru identificarea lor. Inclusiv să dea probe ADN, pentru că trupurile erau arse și greu de identificat. De atunci au trecut 7 luni în care nimeni nu a fost tras la răspundere. Au murit 8 oameni și nu există niciun vinovat.
- „Ancheta bate pasul pe loc. Din ce știu de la nora mea cuvintele procurorului mmilitar au fost că dosarul este varză. Așa a spus. Este aiurea, alandala. Nu știu dar oricum nu au fost anchetați nu au fost chemați să dea declarații sau s-au dat în prezența superiorilor. Nu s-a luat în serios această ancheta. Faptul ca domnul Pană a dat acest ordin probabil nu știa condițiile. El fusese în unitate până la ora 16. Mi-aș dori ca cei care simt o vină să își asume vina și să fie pedepsiti pentru că 8 familii au rămas fără soți, copii. Până și eu ca bărbat duc greu povara. Soția nu a fost zi în care să nu plângă”, mărturisește Nicu Lateș.
La cimitirul unde o parte din militari sunt înmormântați se vor ridica monumente în amintirea și memoria lor. Le-au plătit tot familiile însă MApN a anunțat că vor fi decontate toate facturile. Un gest minim, pentru 8 oameni care au căzut la datorie. În august, familiile militarilor s-au întâlnit cu ministrul Vasile Dâncu și i-au cerut să nu caute vinovații în elicopter ci jos. Pentru că de acolo au venit ordinele. Elicopterul nu trebuia să se ridice, spun oamenii. Nu erau condiții de zbor. Oamenii încă așteaptă ca ancheta să scoată la iveală adevărul iar vinovații să plătească.
În seara de 2 martie, avionul MIG-21 se prăbușea în zona Gura Dobrogei, la scurt timp după ce decolase de la baza Mihail Kogălniceanu pentru o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Câteva minute mai târziu, un elicopter IAR 330-Puma, trimis în misiune de salvare-căutare avea aceeași soartă iar 7 militari aflați la bordul aparatului își pierdeau viața. Și pilotul avionului de vânătoare a fost găsit decedat.
O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța au deschis o anchetă și au demarat cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Nici până în ziua de azi, deși au trecut șapte luni de atunci, nimeni nu a fost tras la răspundere și tot mai multe neconcordanțe în declarații ies la iveală.
Discussion about this post