Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, nu va fi audiat în cazul incendiului de la Palatul Arhiepiscopal, a transmis astăzi Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. El a mai precizat că pagubele au fost însemnate, iar clădirea nu mai este funcțională.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a susținut astăzi declarații de presă referitoare la incendiul care a afectat acoperișul arhiepiscopiei.
„Evaluăm ce s-a întâmplat, vedem ce este de făcut pe viitor, ne este grijă și de viața credincioșilor și de bunurile administrative. Palatul arhiepiscopal trebuie repus în funcțiune, la ora asta nu este funcțional pentru că a ars și podul, țin să menționez că acolo nu era o mansardă. A ars podul palatului construit în 1923. Din cauza lemnăriei, care era foarte uscată, mare parte din ea s-a autoaprins. Confirmăm și noi ceea ce au sous pompierii că sursa a fost o lumânare sau o candelă uitată într-o chilie”, a declarat Eugen Tănăsescu.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a mai declarat că momentan nu s-a finalizat procesul de evaluare a pagubelor.
„Suntem în proces de evaluare . Mâine ne întâlnim cu asiguratorul. Nu avem încă trasă o linie la pagube în momentul acesta. Dar pagubele sunt însemnate atât din punct de vedere material și ne bucurăm că nu avem pagube umane, în sensul că nu avem victime. Nu am făcut o estimare. Este vorba de toată structura din pod. Chiliile nu erau chiar chilii, erau niște spații pe care le amanajasem noi pentru diverse nevoi și stăteau și călugării care se mai rugau”, a mai spus Tănăsescu.
Potrivit acestuia, din fericire, incendiul a rămas la nivelul podului, dar chiliile sunt afectate de apă. Totodată, e posibil ca Arhiepiscopia Tomisului să organizeze o campanie de donare.
„Locuințele sunt mai jos și acolo sunt afectate. Din fericire În momentul în care stabilim o campanie de donare va informăm. Vom discuta cu autoritățile locale, dacă e nevoie și cu centrale. Pentru că e o clădire de patrimoniu, vedem ce spune și legislația”, susține Tănăsescu.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie nu se numără printre persoanele audiate în acest caz, ci doar călugării care se aflau la fața locului.
„Au fost audiați părinții călugări care s-au autoevacuat atunci, ei sunt sursa primară a informației. Nu va fi audiat ÎPS Teodosie, pentru că nu are de ce, el nevând legătură cu acest incendiu, nelocuind acolo […] Călugărul în chilia căruia s-a uitat lumânarea aprinsă a fost audiat. Nu știm sigur dacă a fost a lui sau alta. Vom vedea dacă va fi tras la răspundere de biserica. Discuția primară nu este să tragem pe cineva la răspundere, ci să rezolvăm o problemă”, a mai declarat reprezentantul bisericii.
El a mai precizat că doar clădirea Palatului Arhiepiscopal este afectată, nu și bunurile de patrimoniu.
„Asta este chestiunea asiguratorului, nu am acces la contract. Dar este asigurată clădirea, evident. Podul a fost construit odată cu clădirea. Deci nu vorbim de o mansardă în adevăratul sens. Noi nu am construit nimic. Nouă ne-a ars podul, nu vorbim de mansardă. Sediile administrative sunt la parter și etajul 1 și nu nu au fost afectate. Ca și bunuri de patrimoniu, nu este nimic afectat decât clădirea. Cărți și icoane nu avem afectate”, susține Tănăsescu.
Reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului a mai declarat că e nevoie de o expertiză, apoi de o serie de autorizații, ceea ce înseamnă că tot procesul poate dura câteva luni bune. Potrivit acestuia, clădirea nu este funcțională la ora actuală, așadar cel mai probabil o parte din activitate se va desfășura la domiciliu, ca în timpul pandemiei, iar o parte din birouri vor fi mutate.
Discussion about this post