Mocnește revolta în restaurantele de pe Litoral! Toate meniurile vor trebui schimbate pentu că Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorului vrea să fie afișate informații despre caloriile mâncării, acizii grași prezenți în fiecare porție și locul de proveniență a fripturii, fie ea de porc, de vită sau de pui. Ordinul ANPC care-i obligă pe bucătari sau șefii de sală să calculeze caloriile, intră în vigoare pe 20 decembrie iar afaceriștii din turism spun că este caraghios. „Ne vor închide pe toţi !” susține șeful patronilor din Mamaia.
Protecția Consumatorilor a dat un Ordin prin care obligă toate unitățile de alimentație publică să scrie în meniuri tipurile și cantitățile ingredientelor folosite într-o rețetă de bucătărie. Afaceriștii de pe litoral au rămas fără cuvinte.
- „Fiecare animal trebuie să aibă un pedigree, în cazul ăsta, nu ? Trebuie să știm când s-a născut, ce-a mâncat, dacă a avut concentrate, dacă a mâncat natural. În cazul asta noi devenim prozatori. Trebuie să scriem un roman și să vedem de unde provine carnea, când s-a născut porcul, când s-a născut vita și cu ce s-a hrănit”, spune Nicolae Bucovală, președintele Organizaţiei Patronale Mamaia.
- „Mi se pare puțin aberant, într-un meniu ca să trec de unde am cules verdeața, de pe ce câmp, animalul unde a păscut, ce iarbă a păscut, valorile pe care le deține un anumit produs – mi se pare puțin aberant și exagerat” afirmă Lahme Bolat, manager de hotel și restaurant.
Mai mult decât atât, patronii de restaurante, shaormerii și autoserviri trebuie să afişeze informaţii privind câte calorii are mâncarea, datele nutriţionale şi aditivii folosiți. Toate acestea trebuie să apară scrise în meniu, sub denumirea preparatului alimentar.
- „Acest meniu va fi mult mai stufos, vor fi foarte multe pagini și atunci clienții noștri cred că se vor plictisi, uitându-se așa… Se vor pierde-n detalii”, este de părere Marius Coman, șef de sală.
Același Ordin al ANPC obligă să ai pe meniu, la fiecare fel de mâncare, cantităţile de grăsimi, de acizi graşi saturaţi, de zaharuri şi de sare. Niciunul dintre angajații din bucătarie nu știe cum vor calcula informațiile nutriționale din fiecare preparat. Sunt însă și restaurante la malul mării care s-au conformat deja iar meniul arată acum mai degrabă ca un roman.
- „Avem o procedură de lucru ca să determinăm valoarea energetică și conținutul de nutrienți. Stabilim exact modalitatea de calcul. Aceste valori pot fi medii. S-a înțeles puțin greșit. Toți au impresia că trebuie să luam meniul să mergem la laborator…ori este greșit. Noi putem face o formulă să ne stabilim singuri valoarea energetică și conținutul de nutrienți”, spune Alex Muntean, manager restaurant.
Ordinul ANPC specifică faptul că devine obligatorie indicarea informaţiilor privind tipul şi cantitatea ingredientelor care depăşesc o pondere de 20 de grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unităţile de alimentaţie publică.
Informaţiile reglementate de ordinul ANPC trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.
Discussion about this post