Fostul preşedinte Traian Băsescu a depus la Curtea de Apel Bucureşti, prin avocaţii săi, o cerere prin care anunţă judecătorii că renunţă să conteste, printr-o cale extraordinară de atac, decizia instanţei prin care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi comuniste.
Calea extraordinară de atac este cererea de revizuire, prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti civile definitive sau irevocabile şi efectuarea unei noi judecăţi.
În martie, Instanţa supremă a decis definitiv că fostul preşedinte a colaborat cu Securitatea comunistă, sub numele Petrov.
Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.
„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.
Băsescu a menţionat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. El a amintit că vara, că studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.
„Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a explicat fostul şef al statului.
În urma acestei decizii a Instanței Supreme, Traian Băsescu a pierdut o serie de beneficii.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post