Reinstalarea administrației românești alături de aliați, la 10 noiembrie 1918, aducea dobrogenilor aflați în refugiu sau celor rămași sub ocupație, speranța în restabilirea situației politico-teritoriale. La începutul lunii decembrie 1918, starea orașului inspira jale. Pagubele produse Constanței au fost imense. Orașul avea aproximativ 900 de clădiri grav avariate în urma jafurilor, incendiilor și a devalizărilor suferite. Clădirile particulare, Cazinoul, erau distruse în proporție de 80%. Conducta de apă Cernavodă-Constanța nu funcționa, iar orașul se alimenta prin vechea conductă cu apă din lacul Siut-Ghiol. Școlile și hotelurile erau devastate.
Alimentele se găseau cu greutate, era dezordine, foamete, sărăcie, iar la întoarcerea refugiaților, nimic din gospodăria orașului nu mai rămăsese în picioare și în consecință se impuneau sacrificii mari pentru completarea lipsurilor și a ceea ce era necesar. Primăria orașului suferise distrugeri în timpul războiului, erau orfani lipsiți de ajutor, văduve de război, din cauza sărăciei și a mizeriei exista pericolul apariției păduchilor și a bolilor, drumuri impracticabile, portul era și el afectat, gospodăriile unele distruse, altele ruinate cu geamuri sparte, instalațiile necesare de alimentare cu apă fuseseră și ele distruse, în aceeași situație aflându-se și iluminatul public și particular întrucât uzina electrică a orașului fusese distrusă în timpul războiului.
După reinstalare, autoritățile române, cu toate greutățile întâmpinate, au trecut la exercitarea prerogativelor lor, situându-se în fruntea acțiunii de refacere a orașului și de asigurare a mijloacelor necesare pentru ca viața să reintre în normalitate, în limitele impuse de momentul respectiv. Oamenii se întorceau la căminele lor ruinate, însă, în același timp, aveau și speranța că își puteau relua vechile activități, viața și traiul. Paralel cu evaluările făcute de autoritățile române, se luau măsuri pentru îndreptarea situației. În acest sens, pe de o parte erau luate măsuri care vizau asigurarea unui trai pentru populație, iar pe de altă parte se căutau soluții ce priveau reconstruirea urbanistică și dezvoltarea orașului prin aplicarea unor strategii și investiții pentru modernizare. În mandatele primarilor care s-au succedat la conducerea primăriei după încheierea războiului, s-au avut în vedere căutarea unor modalități pentru regenerarea economică, prin conceperea unui proiect de buget care să fie capabil să pună la dispoziție fondurile pentru remedierea iluminatului electric public și particular, asigurarea alimentării cu apă a orașului, refacerea școlilor, a străzilor, crearea unui plan cadastral al orașului, etc.
Din acest punct de vedere, cu cât ar fi existat o varietate de instrumente care să genereze venituri mai mari, cu atât se putea crea drumul mult mai ușor și mai rapid spre dezvoltare. Era foarte greu de schimbat într-un timp scurt a unei stări de fapt, datorită războiului care lăsase răni adânci, aceasta cu atât mai mult cu cât nevoile după încheierea războiului erau cu mult mai mari și mai grele decât cele care au precedat războiul. Astfel, primarii demarau acțiuni de utilitate publică pentru refacerea orașului începând cu iluminatul public care fusese deteriorat de trupele inamice de ocupație prin furtul corpurilor de iluminat de pe străzile orașului, prin inițierea de tratative cu antreprizele care produceau aceste corpuri de iluminat.
Greutățile prin care trecea orașul, dar și faptul că iluminatul electric public și particular furnizat de uzina orașului care înainte de izbucnirea războiului putea să facă față nevoilor și cerințelor populației realizând un venit frumos, aflându-se într-o stare deplorabilă, primăria era nevoită să procure curentul electric de la uzina portului. În această situație, primăria se vedea nevoită să plătească curentul electric pentru iluminatul public, Direcției Construcției Portului Constanța, cu un preț destul de mare. Chestiunea iluminatului orașului nu fusese rezolvată pe deplin și, din aceste motive, erau reluate discuțiile.
Această chestiune fusese dezbătută și studiată și cu alte ocazii, când s-a simțit nevoia concesionării iluminatului și a construirii unui tramvai electric. În legătură cu această necesitate se arăta că dezvoltarea orașului determinase mărirea razei, așa că locuitorii aflați la periferie parcurgeau distanțe mari pentru a veni în centrul orașului și până în port, unde o bună parte dintre constănțeni își desfășurau activitățile. Se luase în calcul ca stațiunile balneare Mamaia, Techirghiol și Movila să fie conectate prin linie de tramvai. Chiar dacă uzina orașului deținea cele 5 motoare complet deteriorate, administrația era incapabilă să construiască o nouă uzină și în acest caz se recurgea la iluminatul cu petrol. Edilii se gândeau la concesionarea iluminatului cu electricitate, a construirii și exploatării tramvaiului electric către o Societate pe care, de preferat, ar fi fost să fie românească și să ofere garanții pentru oraș. Oferta venea din partea „Creditul Tehnic”. Inițiativa ținea de faptul că legea concesiunii era dată din 1912. Utilitatea concesiunii, cât și urgența ei era din cauza situației în care se găsea orașul fiind amenințat să rămână fără lumină, precum și importanța și dezvoltarea ca prim port maritim al României Mari.
Concesionarea iluminatului și tramvaiului electric a orașului Constanța și împrejurimi erau aprobată de Ministrul de Interne cu avizul Consiliului Tehnic Superior, Societății Creditului Tehnic și Electrica, însă nu se va pune în practică. Luminatul electric și necesitatea înființării tramvaielor electrice era o chestiune importantă, mai ales că raza orașului se extinsese. Rezolvarea acestei chestiuni edilitare și de interes general în viziunea primarilor era cănliniile de tramvai puteau să facă legătura pe distanțele Constanța-Băile Mamaia și Anadalchioi, urmând ca ulterior să se electrifice și alte trasee necesare, cum ar fi fost Viile Vechi și satul Brătianu.
În perioada interbelică, orașul Constanța era un important centru politic și economic, înzestrat cu o prefectură, primărie, un tribunal, o curte de apel, numeroase magazine, mai multe bănci, școli, licee, instalații particulare, diverse instituții publice, etc., precum și o stațiune balneară de prim rang având un cazinou, grădini publice, numeroase hoteluri, restaurante, cafenele, cofetării, cinematografe, săli de teatru, etc. În plus, acest Municipiu fiind portul cel mai important al țării, se afla într-o situație specială în raport cu celelalte orașe de aceeași mărime și număr de populație existând posibilitatea să lege comerțul cu exteriorul contribuind la economia națională. Având în vedere aceste aspecte, primăria Constanța începea demersurile și acțiunile întreprinse pentru modernizarea infrastructurii electrice, cum ar fi: ofertele pentru iluminatul electric în orașul Constanța din partea Societăților străine, crearea unei uzine electrice proprii și calcularea rentabilității energiei electrice la consumatori.
Convenția încheiată între Direcția Generală a Porturilor și Căilor de Comunicație pe apă, reprezentată prin Serviciul Porturilor Maritime din Constanța în continuare S.P.M. și primăria Constanța, reprezentată prin primarul Virgil Andronescu, prevedea că S.P.M. va furniza din Uzina Portului Constanța energia electrică având o tensiune de 470 de volți la tabloul Uzinei din Port, curent necesar la iluminatul orașului Constanța. Această energie se va furniza pe timpul nopții, de la apusul soarelui până la răsăritul lui. În zilele de lucru se putea eventual furniza și în timpul zilei energie electrică, la cererea primăriei Constanța, pe baza unui orar determinat de S.P.M. În afară de acest orar, precum și duminicile și sărbătorile, se putea furniza ziua energia electrică la cererea primăriei orașului, cu condiția ca energia cerută să nu fie mai mică de 30.000 de volți. S.P.M. putea modifica și reduce orele între care furniza energia electrică în zilele de lucru, anunțând primăria Constanța cu 3 zile înainte de a face vreo schimbare. Legarea Uzinei S.P.M. cu rețeaua de distribuție în oraș se făcea de către primărie pe cheltuiala ei, atât în ceea ce privea manopera și materialul, cât și întreținerea, precum sârmă, stâlpi de lemn, izolatori, etc. Uzina portului, care era independentă în raport cu uzina orașului, va furniza curentul prin două circuite independente și izolate de restul circuitelor din oraș, din care unul mergea la Catedrală și altul la cel de la Prefectură. Până la dublarea secțiunilor circuitelor dintre uzină și cele de la Catedrală și Prefectură, intensitatea curentului în ambele circuite nu trebuia să depășească 600 amperi. Primăria orașului Constanța oferea conductele portului S.P.M.
Prin această convenție se înțelegea că S.P.M. va furniza Constanței energie electrică în mod provizoriu, până ce Constanța punea în stare de funcționare uzina orașului. S.P.M. nu își lua nici o răspundere și primăria Constanța nu avea dreptul la nici un fel de pretenții dacă, dintr-o cauză oarecare, S.P.M. furniza energie electrică chiar și în situația în care Constanța nu ar fi fost înștiințată. Pentru preîntâmpinarea cheltuielilor, primăria oferea un avans de 20.000 de lei numerar. În 1920, Societatea anonimă română „ Electrica” cu sediul în București, strada Matei Millo nr. 2 a adresat Președintelui Comisiei Interimare a orașului Constanța o ofertă prin care sus-numita Societate venea cu propunerea privind concesionarea pentru producerea și distribuirea energiei electrice pentru luminat și forță motrică, precum și pentru instalarea și exploatarea tracțiunii mecanice în oraș și în împrejurimi. Acordarea unei concesiuni pe termen de 40 de ani se făcea de la data când o nouă uzină electrică va fi pusă în funcțiune pentru alimentarea orașului Constanța.
Concesiunea prevedea dreptul de a instala și exploata o nouă uzină electrică pentru producerea energiei electrice necesare pentru luminatul și forța motrică în întreg orașul Constanța, precum și pentru nevoile tracțiunii mecanice în interesul orașului, sau pentru a lega orașul cu localitățile învecinate: Anadalchioi, Mamaia, Techirghiol, Movila și Techirghiol-Sat, precum și cu celelalte localități. Primăria Constanța punea la dispoziția Societății, din ziua semnării contractului, toate instalațiile de producere, distribuire și utilizarea energiei electrice pe care le poseda în uzină și pe străzile orașului. Se punea la dispoziție calea ferată Constanța-Mamaia cu tot materialul fix aferent, terenul necesar pentru construirea uzinei și instalațiilor necesare întregii exploatării. Primăria își lua responsabilitatea de a obține concesionarea liniilor la Mamaia și Tekir-Ghiol-Movilă și Tekir-Ghiol-Sat, precum și alte linii a căror concesiune se cedau de către concesionar. Societatea se obliga ca până la instalarea noii uzine să deservească marginile orașului cu mașini ale uzinei comunale care i se puneau la dispoziție.
Toate instalațiile fixe și mobile care trebuiau executate revenea Constanței până la expirarea termenului. Primarul Virgil Andronescu în 1925 a evidențiat că prin parcelările ce s-au făcut, orașul s-a dezvoltat sub raportul creșterii numărului construcțiilor și a măririi razei sale. Astfel, se impunea înlesnirea comunicației, întrucât drumurile deveniseră lungi atât pentru mișcarea localnicilor și a vizitatorilor, cât și a mișcării celor ce lucrează în port, care locuiau în părțile extreme ale orașului. În acest sens avându-se în vedere un proiect bine întocmit și legea deja votată pentru darea concesiunii, scopul se va înfăptui realizându-se o veche dorință a orășenilor, manifestată cu mult timp în urmă și impusă prin mărirea razei orașului. Comisia ia act de cele relatate de Virgil Andronescu și se amână pronunțarea până la ședința viitoare, până la momentul când consilierii vor trebui să ia cunoștință de conținutul proiectului.
În legătură cu decizia de la 18 mai 1925, Consiliul în unanimitate decide aprobarea caietului de sarcini pentru concesionarea iluminatului electric și a construirii tramvaielor, prin care primăria Constanța acordă concesionarea iluminatului electric și distribuirea energiei în orașul Constanța, precum și a tracțiunii electrice pentru rețelele de tramvai, după cum se specifică în condițiile generale pentru tracțiunea electrică din contract.
Primăria acordă concesionarului dreptul de a prelucra și distribui energia electrică pe tot teritoriul orașului Constanța, pentru toate trebuințele publice și particulare, lumina și energia electrică pentru industrie, tracțiune electrică, aplicații electrochimice, afară de curenții slabi pentru telefoane, telegrafie și semnalizare. Societatea a fost creată cu scopul de a se ocupa cu orice activitate ce are legătură cu energia electrică și în special cu instalarea, refacerea și exploatarea de uzine și tramvaie electrice pentru orașe. Având în vedere că uzinele electrice ale orașului Constanța au nevoie în urma războiului de refacere, Societatea punea la dispoziție un inginer pentru a face studiile la fața locului.
Durata concesionării era din ziua de 1 ianuarie 1921 și până în ziua de 31 decembrie 1970. Începând de la 1 ianuarie 1941, orașul Constanța va avea dreptul de a răscumpăra concesiunea. Pentru satisfacerea nevoilor publice și particulare de energie electrică, Municipiul Constanța deținea încă din 1906 o centrală comunală termoelectrică și o rețea de distribuție de energie electrică sub formă de curent continuu, aproape în întregime aeriană. Centrala electrică a fost situată în piața comunală din centrul municipiului și ocupa împreună cu dependențele sale un teren care avea o suprafață de 3.879 m.p.
Rețeaua electrică de distribuție a fost instalată într-un mod rudimentar fără respectarea normelor tehnice absolut necesare spre a se putea evita pierderile mari de energie cuprinse între 27%-32%, precum și pentru a se preveni diverse accidente de exploatare și în același timp eventuale întreruperi în funcționarea ei. Această situație precară este determinată și de faptul că actualul sistem de distribuție nu permite alimentarea cartierelor îndepărtate cu energie electrică în condiții raționale și deci economice. Astfel, datorită extinderii suprafeței Municipiului Constanța care s-a dezvoltat, cartierele erau alimentate direct de uzina electrică, la distanțe variind între 2-3 km.
Având în vedere că centrala electrică comunală nu poate satisface decât numai într-o măsură redusă consumul de energie electrică al Municipiului Constanța, centrala electrică a portului contribuia și ea în limita disponibilităților ei de energie la alimentarea acestui consum. Această centrală deținea o putere totală instalată de 1.036 KW, formată din 4 grupuri electrogene cu motoare Diesel Sulzer, fiecare de câte 400 C.P. cuplate cu generatoare de curent Toate aceste 4 grupuri electrogene au fost instalate încă din anul 1907.
În mod normal, fiecare din aceste grupuri nu producea mai mult de 450 Amperi sub o tensiune de 440 volți putând prin urmare la un loc să producă o putere de cel mult 792 KW. Centrala electrică a portului distribuia energie electrică prin rețeaua comunală de distribuție fiind în legătură cu centrala comunală ( Circuitul strada Ștefan cel Mare) sau cu centrele de distribuție ( circuitul Catedralei și Circuitul Prefecturii) și direct prin circuite speciale iluminatul public în partea de sud a Municipiului Constanța, sau prin circuite proprii: circuitul cazinoului, gării, poștei, etc.
Procedând în conformitate cu articolul 4 din „ Legea pentru organizarea și administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor și avuțiilor publice” promulgată prin I.D.R. nr. 806 din 15 martie 1929 și publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 16 martie 1929, la evaluarea instalațiilor comunale de producere și distribuire de energie electrică în Municipiul Constanța, s-a ținut seamă de nevoia de a construi în altă parte a Municipiului Constanța o nouă centrală electrică care să înlocuiască centrala termoelectrică comunală și să satisfacă în întregime nevoile de energie electrică ale Municipiului Constanța. Problematica refacerii iluminatului public și particular în orașul Constanța a fost mereu în atenția presei, acordând în paginile sale titluri și informații necesare cunoașterii de către opinia publică a preocupărilor primăriei Constanța pentru remedierea acestei situații. Astfel mai multe ziare, cum ar fii Liberalul Constanței în 1920 și 1928, Marea Neagră în 1926, 1928 și 1930, Dacia în 1930 și 1931 titrau sub același titlul sau cel puțin apropiat ca denumire „ Iluminatul electric la Constanța”. Legea de unificare administrativă din 1926, transformarea comunei Constanța începând cu 1 ianuarie 1926 în Municipiul Constanța au fost argumente suficiente pentru presă să aducă în atenția publicului preocupările noii administrații prin titluri de actualitate și interes general pentru vremea respectivă, teme care aveau impact în comunitate, și anume, „ Iluminatul și tramvaiul”, și „ Importanta ședință a Consiliului Comunal Constanta, Iluminatul”. În ceea ce privește iluminatul particular, în caietul de sarcini al antreprizei se specifica obligativitatea din partea acesteia de racordare a caselor particulare la energia electrică. Astfel, Municipiul Constanța a participat la constituirea unei societăți în regie mixtă, aducând ca aport instalațiile sale existente de producere, transport și distribuire de energie electrică și trebuia, în schimbul acordării drepturilor exclusive pentru societate, să distribuie energia electrică necesară iluminatului public precum și stabilimentelor, instituțiilor, dependințelor comunale, în același timp cu o relevanță de cel puțin 3% din încasările brute. Din cele prezentate mai sus rezultă că preocupările administrației Primăriei Constanța s-au îndreptat către refacerea iluminatului și distribuției energiei electrice, acțiuni care au reprezentat o treaptă importantă în dezvoltarea și modernizarea orașului. Accesul la energia electrică a permis o circulație și transport eficient, iar înființarea termocentralei și crearea unei Societății proprii a orașului a avut ca drept scop facilitarea introducerii tramvaiului și a deplasării mai ușoare a cetățenilor din părțile îndepărtate ale orașului spre Port.
AUTOR: Prof.dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Natalia Vrânceanu
