Redacția Observator de Constanța publică un nou articol, la cererea cititorilor care simt că sunt victimele unor nedreptăți.
În umătorul material, redăm declarațiile constănțencei Diana Drăgușanu, fiica sublocotenentului Ionel Gheorghiță Drăgușanu, ucis de talibani, în Afganistan. Diana susține că autoritățile centrale au uitat cu totul de ea și mama ei. Cele două nu primesc indemnizație de pe urma decesului militarului care de altfel a fost decorat cu Ordinul Steaua României.
Ultima zi
20 iunie 2006 a fost ultima zi din viața lui Ionel Gheorghiță Drăgușanu. Omul avea doar 38 de ani.
În apropiere de Kandahar, TAB-ul cu care îndeplinea o misiune de patrulare a trecut peste o mină pusă de talibani. Explozia puternică a adus sfârșitul pentru Ionel Drăgușanu și suferință pentru colegi săi sg. Costinel Slăniceanu, sg. Laurențiu Șerban, slt. Răzvan Manoilă, plt. Adrian Luca-Micu, sg. maj. Novac Daniel și cap. Relu Basmangiu. Unul dintre răniți s-a ales cu un picior sfârtecat, altul a fost și el la un pas de moarte, iar ceilalți, răniți.
Familia cere modificarea legii!
Familia militarului ucis de talibani spune că Statul nu face nimic pentru ea. Soția și fata celui decorat postmortem cu Steaua României nu mai primesc niciun sprijin guvernamental.
„Statul ne ignoră! Am încercat să vorbesc cu ministrul apărării, însă nu am am fost primită. Vreau să le explic celor din guvern faptul că nouă ni se face o nedreptate și că legea actuală nu este una corectă. Iată de ce spun asta! Tatăl meu a murit departe de mine, într-o țară străină, cănd eram doar un copil. Am crescut fără el, iar mie și mamei ne-a fost greu. La început am luat o sumă modică, lunar de la stat, însă după ce mama mea s-a recăsătorit, nu am mai primit nici măcar un leu. Legea spune că indemnizația de care beneficiază familia unui român căzut la datorie, în război se suspendă în momentul în care soția ia un alt bărbat de soț.”, ne explică Diana Drăgușanu.
Banii din indemnizație ar fi fost acum un mare sprijin pentru Diana.
„Este nedrept, noi am fi beneficiat în momentul de față de o indemnizație decentă, însă pentru simplul fapt că eu am împlinit 26 de ani, iar mama s-a recăsătorit, nu mai avem parte de acest sprijin. Pentru familia unui militar căzut la datorie, ar fi trebuit să fie un sprijin pe viață. Asta tot am încercat prin hârtii să le explic și autorităților. Nu suntem însă băgate în seamă.”, susține fata militarului care a murit în Afganistan.
Iar nemulțumirile tinerei, care a crescut fără tată, nu se opresc aici.
„În momentul de față, familiile militarilor răniți sunt mai ajutate decât familiile celor care au murit la datorie. Eu v-am contactat pentru că văd mediatizarea ca pe ultima soluție. Vreau ca prin acest interviu pe care îl dau, să ajungă mesajul meu și la guvern, acolo unde nu am fost primită.„, este dorința Dianei Drăgușanu.
Discussion about this post