Orașul de la malul mării este în continuare fără apă caldă, după ce societatea Electrocentrale Constanţa nu a avut bani pentru achitarea în avans a gazelor naturale, pentru prepararea agentului termic. Liviu Popa, directorul Termoficare Constanța SRL, a declarat pentru Observator Constanța că banii sunt deja în curs de transfer, către furnizorul de gaze.
„Electrocentrale Constanța este pusă în situația de a plăti gazele în avans. Noi suntem în imposibilitate să solicităm plata energiei în avans și astfel apare un decalaj între noi și ei la încasări. Pentru rezolvarea acestei probleme a intervenit Consiliul Municipal, care a alocat o sumă de 20 de milioane de lei, în scopul achitării gazelor în avans. Suma reprezintă avans la subvenție acordată populației pentru lunile noiembrie și decembrie și este în curs de transfer de la municipalitate către furnizorul de gaze naturale”, a precizat directorul Termoficare Constanța SRL.
Din fericire, acesta a înaintat și o zi în care constănțenii se vor putea bucura din nou de apa caldă la robinete.
„Estimăm că în cursul zilei de joi o să reușim să repornim apa caldă în oraș. La pornirea focului este nevoie de un timp necesar încălzirii agentului termic pe rețeaua de transport, pe urmă pe rețelele de distribuție, pe rețeaua de apă caldă care face legătura între punctele termice și locuințe, blocuri și instituții”, a completat Liviu Popa.
Însă, teama de avarii încă persistă astfel că directorul Termoficare Constanța ia în calcul și această posibilitate.
„Pe de altă parte ne temem după oprirea asta să nu intervină avarii, să nu avem alte necazuri, dar mergem optimiști că se va rezolva. Oricum nu va mai fi tot orașul, vor fi pe bucăți dacă apar avarii”, a completat temător Liviu Popa, directorul Termoficare Constanța.
Discussion about this post