Șobolani pe holuri, bucăți de tavan prăbușit, tocuri rupte la ușile băilor și până la 16 paturi într-o singură cameră – este decorul neașteptat în care ajung studenții Academiei de Poliție, potrivit Sindicatului Europol, care a postat astăzi o serie de imagini incredibile.
Într-un video, se vede un șobolan fugind pe holuri. Desigur, comentariile au curs.
„Sunt invidios. În urmă cu o decadă noi aveam numai gândaci și rareori câte un viermișor în mâncarea de prânz. Asta da proteină, Bear Grylls ar fi și el puțin gelos”, a comentat altcineva.
„Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție și societate și îi folosesc pentru postări pe Facebook, doar pentru a acumula capital de imagine. Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorbă”, punctează cei de la Europol, alături de imagini care ilustrează contrastul despre care vorbesc.
„E mai bine la pușcărie decât la Academie”, a spus cineva.
„Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studențîi în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză? De pe bancheta din spate, de unde conduce Bode MAI-ul, a uitat să le spună viitorilor noștri colegi că în contextul obiectivului de aderare la spațiul Schengen vor fi cazați pe perioada studiilor în condițîi mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară”, mai scrie Europol.
UPDATE:
În acest context, Sindicatul Europol cere controale și măsuri la Academia de Poliție.
„În lipsa unei reacții din partea ministrului Lucian Bode până la acest moment, reprezentanții Sindicatului Europol, acționează pe toate planurile pentru a opri umilința studenților Academiei de Poliție „A. I. Cuza”. Am cerut persoanei desemnate în aceste zile la conducerea Academiei să ia măsuri urgente pentru a asigura condițiile elementare pentru studenți”, transmit reprezentanții Europol.
Astfel, a fost sesizat ISU București pentru măsuri de evaluare a riscului de incediu și scenariile de securitate la incediu, în condițiile în care sunt – susține Europol – între 16 și 30 de studenți în dormitoare cu paturi supraetajate și cu posibilitatea redusă de evacuare în caz de incendiu.
Totodată, a fost sesizată Direcția de Sănătate Publică în legătură cu „grupurile sanitare insalubre, mizeria din pavilioane și incintă, existența rozătoarelor în dormitoare”, adaugă Sindicatul Europol.
„Facem apel din nou la conducerea MAI să dispună decazarmarea în regim de urgență și asigurarea unor alternative pentru cazarea celor câteva sute de studenți ai Academiei de Poliție”, mai punctează cei de la Europol, care solicită și demisiile celor responsabili de situația creată.
Discussion about this post