Pentru executarea lucrărilor de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă, prin montarea unor vane de legătură pe conductele de alimentare, cu diametrele de 100 mm și 150 mm, de pe strada Principală, respectiv Carol din localitatea Tortoman, județul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile joi, 27 octombrie, informează reprezentanții RAJA.
Astfel, în intervalul orar 09.00 – 17.00, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din această localitate.
Investiția face parte din Contractul de lucrări -CL24 – Rețele apă Cernavodă, Faclia și Tortoman. Aducțiuni Faclia, Cernavodă Rețele de canalizare Cernavodă, Satu Nou și Mircea Vodă, în valoare de aproximativ 56 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), potrivit sursei citate.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor”, au transmis reprezentanții RAJA.
Discussion about this post