În urma acțiunilor desfășurate în această săptămână de polițiștii constănțeni în scopul identificării șoferilor care efectuează opriri și staționări neregulamentare, au fost aplicate amenzi de 35.830 lei.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat în această săptămână o acțiune tematică pe raza municipiului Constanța, în vederea depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare, informează reprezentanții Primăriei Constanța.
În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale în valoare 35.830 lei și 190 de puncte de penalizare la permisul de conducere, în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, 14 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității.
Polițiștii locali reamintesc conducătorilor auto importanța respectării prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice și roagă cetățenii să semnaleze în continuare faptele care contravin legislației în vigoare.
Discussion about this post