Liderul SuperLigii la fotbal Farul Constanța începe partea a doua a sezonului regular cu un meci în deplasare. Gruparea constănțeană pregătită de Gheorghe Hagi joacă în prologul etapei a 16-a în deplasare cu FCU Craiova 1948.
Chiar dacă momentan trupa olteană nu mai are antrenor principal după demiterea lui Marius Croitoru, aceasta este o formație incomodă capabilă să pună probleme oricărui adversar, lucru subliniat și de managerul Farului, Gheorghe Hagi.
„Sunt în joc trei puncte importante, adversarul are un spirit bun, din Oltenia. E adevărat că nu stă foarte bine din punctul de vedere al rezultatelor, dar are jucători foarte buni, talentați, care au demonstrat că știu fotbal. Așa că trebuie să ne așteptăm la un meci puternic, precum cel de la Rapid, unde, lăsând la o parte ultimele minute, cred că am făcut față, iar rezultatul a fost foarte bun pentru noi. Abordăm partida încercând să ne impunem spiritul și mentalitatea noastră”, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
La rândul lor, doi dintre titularii Farului la ultimele partide oficiale, Alexi Pitu și Louis Munteanu, au menționat că meciul din Bănie se anunță a fi unul dificil în compania unei echipe bune.
Alexi Pitu a declarat:
„Craiova are un joc foarte bun, chiar dacă ei nu-s în cea mai bună perioadă, dar vrem să luăm celel trei puncte și sperăm să facem un meci foarte bun. Va fi sigur o deplasare dificilă…Craiova are un joc foarte bun, chiar dacă ei nu-s în cea mai bună perioadă, dar vrem să luăm celel trei puncte și sperăm să facem un meci foarte bun. Au jucători buni, cu calitate foarte mare, care au fost și pe la noi. Obiectivul nostru este calificarea în play-off, dar dacă acum suntem și pe primul loc, cu atât mai bine!”
De aceeași părere este și atacantul Louis Munteanu:
„Ne așteăptăm să fie un meci greu, o deplasare grea…Ei nu prea au rezultate, dar pe noi trebuie să ne motiveze acest lucru, să mergem acolo și să câștigăm.”
Pentru partida FC U Craiova 1948 – Farul Constanța din cadrul etapei a 16-a a SuperLigii (prima a returului), ce va avea loc vineri, de la ora 21.00, Gheorghe Hagi nu se va putea baza pe trei jucători importanți: Romaroi Benzar, Dragoș Nedelcu și Vlad Morar, toți trei cu probleme medicale.
Discussion about this post