La doar câteva zile de la cumpărarea platformei de socializare Twitter, unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, Elon Musk, se pregătește să petreacă Halloween-ul de pe 31 octombrie chiar în… România! Mai exact, locul întregului eveniment ar fi Castelul Bran din Transilvania.
Potrivit altor publicații din țara noastră, celebritățile au început deja să apară, prin intermediul unui avion privat, în aeroportul Henri Coandă Otopeni din București. Printre acestea s-ar afla și americanul Peter Thiel, împreună cu partenerul său, Matt Danzeisen.
În continuare, ar fi așteptați Serghey Brin (fondator Google), Luke Nosek (co-fondator PayPal), Steve Jurvetson (fondatorul Hotmail și actual membru al Consiliului de Administrație al Space X), Larry Page (co-fondator Google), dar și o serie de celebrități din lumea artistică, astfel încât numărul invitaților ar ajunge la peste 200 de persoane.
Discussion about this post