Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze pe teritoriul Ungariei că autoritățile ungare vor impune restricții de circulație pentru autovehiculele de mare tonaj (peste 7,5 t), în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2022.
Restrucțiile sunt valabile în intervalele:
- 29 octombrie 2022, de la orele 22:00 până pe 30 octombrie 2022, orele 22:00;
- 31 octombrie 2022, în intervalul orar 22:00 – 00:00 (pe durata zilei de luni, circulația camioanelor de mare tonaj poate fi efectuată);
- 1 noiembrie 2022, în intervalul 00:00 – 22:00.
MAE menționează că, în conformitate cu datele furnizate de autoritățile ungare, transportul umanitar sau de animale vii, bunuri perisabile, combustibili și alte bunuri de primă necesitate nu se supun acestor restricții.
Mai multe informații despre restricțiile aplicate circulației camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.
Discussion about this post