S-au încheiat întrecerile celor două turnee tradiționale rezervate celor mai mici fotbaliști – Memorialul Gheorghe Ola (jucători născuți după 1 ianuarie 2014) și Memorialulul Gheorghe Ene (jucători născuți după 1 ianuarie 2015).
După ce joi Academia Hagi 2015 a devenit (la Techirghiol) vicecampioana Turneului Gheorghe Ene, a fost desemnată (la Cumpăna) și laureata Turneului Gheorghe Ola (jucători născuți după 1 ianuarie 2014).
Academia Hagi 2 (antrenor Bogdan Omeag, director coordonator Constantin Mareș) a devenit campioana Turneului Gheorghe Ola, după ce a câștigat „meciul în familie” cu Academia Hagi 1.
Academia Hagi 2 s-a impus în finală cu 6-2, grație reușitelor lui Eric Bleortz 3, Enis Regep, Ștefan Petrișor și Călin Focșa, și a devenit campioana județeană a Turneului Gheorghe Ola (n. 2014). Pentru Academia Hagi 1 au înscris în finală Nicolas Bejan și Eric Monea.
AJF Constanța, organizatoarea competiției, a acordat și trei premii speciale, toate revenind jucătorilor Academiei Hagi, astfel:
Cel mai bun portar al Turneului Gheorghe Ola (2014): Eric Luncan (Academia Hagi 1)
Cel mai bun jucător al Turneului Gheorghe Ola (2014): Nicolas Bejan (Academia Hagi 1)
Golgeterul Turneului Gheorghe Ola (2014): Eric Monea (Academia Hagi 1)
Academia Hagi 1 2015 a devenit vicecampioana Turneului Gheorghe Ene, după ce a încheiat competiția neînvinsă. Jucătorii pregătiți de Cosmin Damian (antrenor) și Constantin Mareș (director coordonator) au ratat la golaveraj medaliile de aur după ce au remizat în ultimul meci din turneu cu Kinder Constanța 1 (2-2). După finalul acestei partide a avut loc festivitatea de premiere în cadrul căreia Chimdi Duru (Academia Hagi 1) a primit trofeul pentru „Cel mai bun jucător al Turneului Gheorghe Ene”!
Discussion about this post