„Vânătoare de comori”, în parcul IMUM din Medgidia. Peste 45 de copii și adulți de etnie romă din cartierul Barăci, alături de membri ai populației majoritare au participat la acțiunea organizată în cadrul unei campanii de creștere a conștientizării pe teme de antidiscriminare. Campania face parte din proiectului Servicii integrate pentru incluziunea romilor. Evenimentul a fost organizat de Fundația Health Action Overseas Romania (HAO) cu sprijinul Asociației Curcubeul Cunoașterii.
„Prin derularea acestei campanii la Medgidia (județul Constanța) și Gălbinași (județul Călărași), localități în care intervenim în cadrul proiectului nostru, urmărim îmbunățirea imaginii etnicilor romi, a relațiilor acestora cu populația majoritară și promovarea unor modele pozitive de acțiuni civice în comunitate. Pentru a atinge aceste obiective, pe lângă evenimentele de tipul vânătoarea de comori, vom organiza patru expoziții de fotografii care surprind scene din viața etnicilor romi (obiceiuri, meșteșuguri), dar și activități realizate împreună cu membri ai populației majoritare. Aceste manifestări vor fi completate cu acțiuni de voluntariat, menite să-i stimuleze pe participanți să lucreze împreună pentru realizarea unui proiect util întregii comunități”, a declarat Nicolae Dobrescu, director executiv HAO şi managerul proiectului amintit.
Grupați în trei echipe, participanții au lucrat împreună, și-au împărțit sarcinile, s-au străduit să descopere indiciile și să rezolve ghicitorile care să-i conducă la comoară.
„Timp de câteva ore, vânătorii s-au simțit stimulați și implicați, s-au amuzat, au interacționat cu persoanele din parc și s-au familiarizat cu mediul inconjurator. Cu acest prilej, au aflat lucruri noi despre ei și despre ceilalți, și-au dezvoltat capacitatea de a lucra în echipă și de a interacționa cu alte persoane”, a explicat Oana Paraschiv, administratorul Asociaţiei Curcubeul Cunoaşterii.
Activitățile, axate pe comunicare și conlucrare inter-etnică, își propun să contribuie activ la diminuarea prejudecăților și stereotipurilor legate de etnia romă.
Proiectul este implementat în perioada februarie 2022 – ianuarie 2024 de Fundația Health Action Overseas România (HAO), în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Cunoașterii (Medgidia), Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS) şi Primăria Gălbinași, Primăria Municipiului Medgidia şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Gălbinaşi.
Proiectul are ca sursă de finanțare un grant în valoare de 822.018 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală şi vizează creşterea gradului de incluziune al populaţiei de etnie romă din Barăci – Medgidia şi comuna Gălbinaşi prin măsuri integrate, activităţi de abilitare şi prin acţiuni de combatere a discriminării.
Beneficiari sunt 800 de persoane şi familii aflate în situaţii de vulnerabilitate, risc şi care se confruntă cu diverse forme de excluziune socială, 220 de persoane (adulţi, tineri, copii), în special femei şi tinere cu niveluri scăzute de conştientizare a drepturilor pe care le au, precum şi 80 de experţi şi lideri de etnie romă.
Discussion about this post