Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța(CMSN), Iulian Călin, neagă acuzațiile care i-au fost aduse în spațiul public potrivit cărora, implicat într-un accident rutier acum câteva săptămâni, s-ar fi urcat băut la volan. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a vorbit astăzi și despre neregulile găsite la complex, după ce a preluat mandatul de la Adrian Bîlbă, fostul director.
În urma apariției în spațiul public a unor zvonuri cu privire la implicarea lui într-un accident rutier, aflat în stare de ebrietate, directorul CMSN, Iulian Călin, neagă vehement acuzațiile. Acesta a recunoscut faptul că a fost implicat în accident, într-o deplasare la Slobozia, dar susține că nu se afla în stare de ebrietate.
„S-au vehiculat în presă informații defăimătoare la adresa mea. A fost un accident ușor din vina mea, s-a făcut o amiabilă. Scopul deplasării era unul profesional. Am fost la Muzeul de Artă Vâlcea, Muzeul de Istorie Dâmbovița, a fost deplasarea la finalul săptămânii pentru că programul nu permite astfel de deplasări”, susține Iulian Călin, care a explicat și motivul pentru care nu a completat un ordin de deplasare.
Directorul CMSN a mai declarat că mașina de serviciu se află acum la un service autorizat, pentru reparații, iar cheltuielile le va suporta el din bugetul personal.
În cadrul conferinței de presă ce a avut loc astăzi la Complexul Muzeal de Științea ale naturii, Iulian Călin a făcut și câteva afirmații cu privire la un management defectuos din timpul mandatului fostului director, Adrian Bîlbă. Acesta a spus că erau foarte multe contracte de achiziții câștigate prin licitație de aceeași firmă. Atât serviciile de curățenie, cât și achizițiile de cereale și furaje erau efectuate de aceeași societate.
„Pentru spațiile de joacă, cele patru insule, s-a făcut un contract cu SC Scaf Construct 81 SRL. 2 milioane de lei au avut aceeași destinație. Nu spun că ar fi fost ilegal, ci doar ciudat”, explică Iulian Călin.
În plus, directorul CMSN a mai declarat că erau anumite zone prin care se furau cereale, zone lăsate nesupravegheate.
„Noi mai avem și camere de supraveghere. Am găsit cabluri tăiate. Asta nu e un accident. Camerele erau îndreptate în alte părți decât țarcurile. Nici una nu vizualiza țarcurile când am venit eu. Întreruperi ciudate ale camerelor…”, a mai spus Iulian Călin, care acuză și că de multe ori intrau câini maidanezi în incinta microrezervației și omorau animalele.
„Au murit animale din diverse cauze. Boli și chiar atacuri de câini care vin din exterior. Nu vreau să cred că e un sabotaj”, spune el, explicând că de multe ori li se lăsau câinilor maidanezi hrană și apă, parcă special să fie atrași de acele zone.
Totodată, Iulian Călin a mai declarat că există o anchetă în desfășurare, pentru a afla exact ce s-a întâmplat acolo. De asemenea, a mai vorbit și despre planurile pe care le are pentru dezvoltarea complexului.
„Din cabana de protocol asta vreau să facem – colaborarea cu ucrainenii. O susțin și o voi dezvolta, pentru că e în beneficiul tuturor. Nu ne trag înapoi, iar colaborarea trebuie să continue […] Vreau să cresc veniturile și imaginea complexului”, a mai spus directorul CMSN.
Discussion about this post